Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, că, în acest moment, nu se pune problema revenirii la starea de urgenţă, însă a menţionat că luarea unor măsuri "mai grave" depinde de creşterea numărului de cazuri grave.

Întrebat dacă este posibil ca, odată cu începutul sezonului rece, să se revină la starea de urgenţă, ministrul a replicat că, în acest moment, nu este cazul.

"Noi trebuie să ne gândim la tot ce vine în decurs de o zi, o săptămână, 14 zile, evaluarea fiecărei zone, a fiecărui focar vechi sau nou constituit de COVID-19, a fiecărei zone, aglomerări umane sau urbane în care această transmitere poate fi accentuată, a fiecărei zone turistice de unde, odată infectaţi, cetăţenii noştri s-ar putea întoarce acasă (transmiţând la rândul lor infecţia - n.r.), evaluarea atentă a anchetelor epidemiologie, vor face ca noi să putem să gestionăm acest moment, dar numai cu respectarea regulilor şi responsabilitate", a spus Tătaru, într-o conferinţă de presă.

VEZI ȘI: Horațiu Moldovan (MS): "Încă nu este foarte grav" dacă se depăşesc 700 de cazuri de infectări pe zi

Potrivit acestuia, adoptarea unor măsuri mai grave depinde de o eventuală creştere accentuată a numărului de cazuri care necesită spitalizare pe terapie intensivă.

"Aceste infectări au anumită gravitate. Dacă sunt asimptomatice sau cu simptome uşoare ca număr mare, nu este o problemă mare, dar dacă sunt grave, la persoane vârstnice, care vor supraevalua o stare sau aglomera secţiile ATI, atunci ne vom gândi şi la măsuri mai grave. Dar, în acest moment nu este cazul", a punctat ministrul Sănătăţii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri