Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca statul de drept a fost incalcat "in mod inacceptabil" in Romania in timpul luptei pentru putere dintre liderii tarii.
Merkel a discutat, luni, la telefon cu presedintele roman Traian Basescu, iar acesta i-a confirmat motivele ingrijorarii, a anuntat biroul de presa al Guvernului german, relateaza Bloomberg citat de Mediafax. Valorile comune ale Uniunii Europene se aplica si Romaniei, a subliniat aceasta.

"Cancelarul considera inacceptabil ca principiile de baza ale statului de drept sa fie incalcate intr-o tara membra a Uniunii Europene", potrivit comunicatului, care nu face alte precizari.

Totodata, Germania considera "inacceptabila" procedura de destituire din functie a presedintelui Traian Basescu, considerand ca sunt incalcate princiipiile statului de drept, relateaza AFP. "Demersurile Guvernului roman condus de premierul Victor Ponta si procedura de destituire a presedintelui Traian Basescu sunt inacceptabile", a reactionat purtatorul de cuvant al Guvernului german, Steffen Seibert.

Reactia lui Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat comentand discutia telefonica dintre cancelarul Germaniei, Angela Mekel, si presedintele suspendat, Traian Basescu, ca nu Merkel voteaza la referendumul de pe 29 iulie, ci poporul roman si ca ceea ce vor vota romanii nu poate fi schimbat de nimeni.

"Banuiesc ca nu doamna Merkel o sa voteze pe 29. Si banuiesc ca votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Merkel si crestin-democratii germani - pentru ca doar ei sunt cei care ii tin partea domnului Basescu si PDL - sunt cei care au crezut totdeuna in austeritate, in taieri - e adevarat, austeritate mai mult in Romania si in Grecia si in Italia si in Spania, mai putin la dansii - in timp ce restul Europei spune un singur lucru: ca suntem in standarde europene si ca problema poate fi rezolvata doar de locuitorii Romaniei. Indiferent ce vor crestin-democratii germani, romanii vor vota in Romania si votul de pe 29 va lamuri lucrurile", a spus Ponta.

Administratia Prezidentiala precizeaza, intr-un comunicat, ca “presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, nu a solicitat nicio convorbire pe subiectul situatiei actuale din Romania niciunui sef de stat sau de guvern.”

Presedintele TRAIAN BASESCU, cu bune si rele, de la A la Z


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri