Directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, si administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, au fost pusi sub control judiciar in noul dosar care il vizeaza pe Sebastian Ghita, acuzat ca a cerut peste 5 milioane de lei unor firme IT pentru contracte ale caror beneficiari au fost, intre altii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica. In cazul lui Ghita, Tribunalul Prahova a disjuns cauza, dispunand ca termen pentru a se pronunta asupra propunerii de emitere a unui mandat de arestare preventiva in lipsa data de 6 martie, au declarat pentru News.ro reprezentanti ai instantei prahovene.

Magistratii Tribunalului Prahova au deliberat, marti, timp de cateva ore asupra propunerii procurorilor anticoruptie de emitere de mandate de arestare preventiva in cel mai nou dosar care il vizeaza pe Sebastian Ghita.

Decizia instantei nu este definitiva.

Inainte de pronuntarea instantei, ordonatele de retinere emise pe numele lui Bogdan Padiu si Cristian Anastasescu au expirat. Initial, cei doi au asteptat pronuntarea in sediul Tribunalului Prahova, insa ulterior au plecat.

Padiu si Anastasescu au fost scosi din arestul Politiei marti dupa-amiaza si cu putin timp inainte de ora 15.00 au fost adusi la Tribunalul Prahova.

Cristian Anastasescu, administratorul Asesoft International, si Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, au fost retinuti pentru 24 de ore, luni seara, dupa aproape opt ore de audieri la sediul DNA Ploiesti, in noul dosar care il vizeaza pe fostul deputat Sebastian Ghita, in care se suspecteaza ca trei firme conduse sau controlate de rude sau prieteni ai acestuia i-ar fi dat 50 de milioane de lei bani destinati unor ministri sau functionari publici care sa contribuie la castigarea unor noi contracte de catre cele trei societati.

De asemenea, procurorii DNA Ploiesti au propus, luni, Tribunalului Prahova emiterea unui nou mandat de arestare in lipsa pe numele lui Sebastian Ghita, disparut din decembrie si dat in urmarire internationala.

In acest nou dosar Ghita este cercetat pentru patru infractiuni de trafic de influenta, trei infractiuni de spalare a banilor si de constituire de grup infractional organizat. De asemenea, Padiu si Anastasescu sunt acuzati de infractiuni de complicitate la trafic de influenta si spalare a banilor, ambele in forma continuata si constituire a unui grup infractional organizat.

In al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghita procurorii suspecteaza ca fostul deputat, care pana in anul 2012, cand a fost ales in Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet International S.R.L. si S.C. Asesoft International S.A. a pretins si primit de la reprezentantii celor doua societati sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor institutii si autoritati publice sa le atribuie contracte de prestare de servicii IT si/sau sa faciliteze derularea in bune conditii firmelor ai caror reprezentanti fusesera contactati, anterior, de catre Ghita. Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achizitie de programe informatice finantate din fonduri publice, dar si din fonduri europene, incheiate intre anii 2007 si 2015 de catre mai multe societati comerciale cu profil de activitate in domeniul IT si de asocierea dintre acestea si societatile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. si S.C. Asesoft International S.A.

Sebastian Ghita a fost trimis in judecata in doua dosare penale, cel in care mai sunt acuzati fosti sefi din Politie si Parchet din Prahova si un altul in care este judecat alaturi de fostul primar al Ploiestiului Iulian Badescu.

De asemenea, Sebastian Ghita mai este urmarit penal si in alte doua dosare de coruptie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair in Romania in 2012 si cel in care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Hertanu este acuzat de fraude cu fonduri europene si alte infractiuni, in acesta din urma fiind cercetati si fostul sef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum si fiul acestuia Vlad Cosma.

In 10 ianuarie, instanta suprema a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventiva in lipsa pe numele lui Sebastian Ghita, in dosarul in care este judecat pentru fapte de coruptie, alaturi de fosti sefi de Parchet si Politie din Prahova. Tot in 10 ianuarie, un alt complet de la instanta suprema a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghita, omul de afaceri fiind dat si in urmarire internationala, prin Interpol. Ghita a disparut in 21 decembrie 2016 si a fost initial dat in urmarire nationala dupa ce a incalat termenii controlului judiciar in dosarul in care este judecat pentru fapte de coruptie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri