Sunt prejudecatile noastre cu privire la nevazatori care imi rasuna in cap si pe care Radu le combate in discutia noastra. Are un CV impresionant, de 10 pagini, pe care mi-l descrie de fapt ca fiind “un rezumat” al tuturor activitatilor si proiectelor pe care le-a derulat de-a lungul timpului. Are 34 de ani si a stiut inca din liceu ca vrea sa se faca programator, insa lucrurile nu erau tocmai simple intr-un sistem de invatamant care nu era pregatit sa primeasca un elev exceptional, dar nevazator. S-a ambitionat si a reusit sa intre la Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Ovidius, insa admiterea a fost de departe cea mai mare provocare pentru Radu.

Nu te-ai astepta la un asemenea raspuns din partea unui nevazator, insa el este aparte. Tenace, cu dorinta de munca si de afirmare, si-a dorit intotdeauna sa studieze si sa lucreze in programare. Insa institutiile de invatamant din Romania nu au o metodologie de admitere pentru nevazatori si Radu Vasile a fost nevoit sa se lupte cu institutiile pentru a le convinge sa ii acorde dreptul pe care orice persoana ar trebui sa il aiba.

“E frustrant pentru ca stii ca ai capacitatea de a face lucruri si constati ca trebuie sa te bati, sa pierzi energie pentru cele mai simple lucruri, care pentru altii sunt de drept. Ca sa intru la facultate a trebuit sa conving lumea ca am dreptul, sa dau o preexaminare inainte de a sustine admiterea”, povesteste Radu.

Il intreb de ce exista aceasta discriminare, iar raspunsul vine sec: “Pentru ca este in mintea si in pregatirea oamenilor. Mi s-a spus ca nu ma pot lasa sa dau examen ca nu exista o procedura de examinare pentru orb, dar nu si-au pus problema care ar fi metodologia si daca ar putea sa o creeze”, spune Radu.

Universitatea Ovidius a fost singura care a pregatit o astfel de procedura, desi pana la examenul propriu zis, Radu a fost nevoit sa treaca printr-o preexaminare, care considera ca a fost de fapt o modalitate a institutiei sa se convinga ca merita acest efort. “Dedesubtul era sa vedem daca merita sa ne zbatem pentru tine, dar era impachetat atat de frumos incat l-am acceptat la momentul respectiv”, imi povesteste Radu.

Asta e poate cel mai greu lucru, sa convingi oamenii sa iti acorde aceleasi drepturi ca ale unei persoane vazatoare, orice altceva se rezolva cu inteligenta si umor. Nu exista probleme, problemele sunt doar alea pe care ti le creeaza oamenii in momentul in care lucreaza impotriva ta.

Radu a absolvit facultatea al doilea, cu o medie de 9,34. A urmat admiterea la master, care a fost o alta piatra de incercare. Academia de Studii Economice din Bucuresti a refuzat sa ii acorde inscrierea deoarece nu considera ca ar putea utiliza calculatorul, ceea ce era in contradictie cu insasi diploma de licentia. “Cum credeti ca am luat-o, pe ochi frumosi?”, exclama Radu care a mers pana la a trimite un memoriu la Ministerul Educatiei. S-a gasit insa o solutie pentru cazul sau printr-o adeverinta a medicului de familie care il declara apt pentru a utiliza calculatorul. “Si asta a fost tot, dar a fost ciudat, de unde sa stie medicul de familie ca eu sunt apt sa lucrez cu calculator?!”, spune Radu.

Inca din facultate a pus la cale diverse proiecte pentru a aduce in constiinta publica faptul ca exista nevazatori care pot face multe lucruri si ca nu trebuie exclusi. “Marea problema a persoanelor oarbe in momentul de fata este ca lumea nu stie nimic despre ei. Sunt mituri urbane, au diverse conceptii si prejudecati, dar orice atitudine se bazeaza pe o convingere sau o informatie, care in acest caz, nu sunt tocmai corecte. Daca tu crezi ca pe un orb trebuie sa il duci de mana prin firma, automat te gandesti sa nu angajezi persoane nevazatoare".

Cum sta treaba cu aceste mituri urbane? Care e, de fapt, adevarul despre orbi? “Odata ce te afli intr-un spatiu inchis, te poti descurca bine atata timp cat inveti locuri. Iti poate lua cateva zile, o saptamana. La inceput exista nevoia de suport, dar cu timpul persoana devine din ce in ce mai independenta”.

Radu s-a nascut cu un defect de vedere depistat la varsta de 11 luni. In prima parte a vietii, vedea vag culori si forme neclare, ceea ce a considerat un avantaj cand a ajuns la scoala speciala pentru nevazatori de la Buzau, unde avea sa gaseasca persoane in situatii mult mai dramatice. “La vremea aia, eu cat de cat vedeam si eram sa stare sa duc pe strada, de mana, alti colegi. Era destul de bun si restul ala de vedere, mi-am dat seama dupa ce l-am pierdut”, povesteste Radu.

Citeste si:

S-a intamplat in 2006, cand era student si a insemnat, din nou, umblat prin spitale. “Jumatate din viata unei persoane cu dizabilitati se petrece umbland pe la medici, in speranta ca se poate face ceva. De la 11 luni pana la varsta de 7 ani asta am facut, am fost prin toata tara, am incercat terapiile alternative. Disperarea unor parinti cu un copil cu dizabilitati, pana se invata cu ideea, e destul de mare. Toti spera si incearca sa faca ceva”, spune Radu.

Mi s-a spus ca poate doar electronica sa mai faca vreo minune pentru mine, undeva in viitor.

Il intreb cat de greu i-a fost sa se adapteze la asemenea realitati si cum de a gasit puterea sa-si canalizeze energia in munca si nu intr-o zona mai putin prospera. La fel, raspunsul sau vine neasteptat si imi da peste cap tot ce credeam despre persoanele cu dizabilitati:

Nu am avut timp. Poate gresesc, dar oricine are dreptul la o opinie, dar cred ca depresia dincolo de partea ei medicala unde exista o problema neuronala, inseamna prea mult timp liber. In momentul in care nu ai timp, nu stai sa te gandesti, esti fortat sa faci lucruri si trebuie sa inaintezi cumva, sa nu stai pe loc.

Radu imi povesteste cum parintii sai, din dorinta de a compensa intr-un fel sau altul nesansa, i-au insuflat ambitia de a fi cel mai inteligent dintre toti. Au facut-o prin sesiunile intensive si zilnice de lectura, in ideea de a primi o reprezentare asupra vietii din jur. “Si atunci nu am avut timp liber, in fiecare zi mama imi citea sapte ore, eram tot timpul ocupat”, povesteste Radu.

La sapte ani a plecat la scoala speciala pentru nevazatori din Buzau, unde a studiat 12 ani si unde a invatat sa fie pe cont propriu, fara parinti, fara ajutor. Spune ca a fost perioada in care “a luat lucrurile din plin, pe viu”, dar care l-a facut sa fie ce e azi.

Asta a fost toata chestia legata de reusita: nu am avut timp sa stau sa ma gandesc, nici macar sa-mi dau seama care e situatia mea, eram acolo si atat. Cand esti pe campul de lupta, nu te mai uiti cati au murit in jurul tau, cati mai sunt, e doar unul in fata ta si pe ala trebuie sa il nenorocesti.

Antreprenor in IT si voluntar in proiecte de sustinere a persoanelor cu dizabilitati

Spune ca l-a ajutat tenacitatea si ambitia, care au atras atentia si suportul profesorilor si asa a ajuns sa intre in contact cu informatica in clasa a opta si sa-si descopere pasiunea pe care avea sa o profeseze ani mai tarziu. “Esti unul din 30: te pierzi in multime sau iesi in fata. Eu am reusit sa ies in fata, asta a fost norocul meu si a crescut si suportul pentru ca oamenii au vazut ca pot si s-au gandit sa-mi ofere tot ce se poate ca sa evoluez”.

Din toti elevii scolii, patru au fost selectati sa invete sa lucreze pe calculator. Radu a fost unul dintre ei si s-a indragostit iremediabil de calculatoare si informatica: “Mi se deschideau niste perspecive mult mai mari decat cele mai momentul respectiv: sa fiu profesor intr-o scoala speciala sau maseur. Calculatorul suplinea handicapul vizual si imi oferea posibilitatea de a citi, scrie, edita sunete, dezvolta programe”, isi aminteste Radu.

Primul job a fost de programator la o companie de-a unui profesor care ii preda la cursurile de masterat. Nu i s-a parut o schimbare de mediu dificiala pentru ca inca din anii studentiei colabora cu diverse companii, ca intern sau voluntar. Regreta totusi ca a fost nevoit sa renunte la cel de-al doilea master din cauza timpului care ii era insuficient si, surprinzator, ca notele sale la master nu erau cele mai mari.

In prezent, Radu este antreprenor, dupa ce a lucrat la o companie de software pana in 2009. Detine o companie de dezvoltare servicii de software si de consultanta in relatii publice, comunicare, administrarea afacerii si management si este implicat in numeroase proiecte de voluntariat atat pe zona de dezvoltare persoanala, cat si proiecte speciale adresate persoanelor cu dizabilitati.

“Scopul meu este promovarea persoanelor cu dizabilitati in general si a orbilor in special pentru ca vreau sa se ajunga la o incluziune sociala corecte pentru aceste categorii. Am dezvoltat diverse tehnologii pentru persoanele nevazatoare, am fost implicat in programe cu finantare europeana, precum si programe Erasmus Plus: de la softuri pentru invatarea limbilor straine pentru orbi, la cursuri de utilizare a calculatorului, educatiei nonformala, de voluntariar si antreprenoriat”, explica Radu.

De asemenea, desfasoara evenimente de constientizare si sensibilizare privind incluziunea nevazatorilor, insa spune cu durere in suflet ca la adulti nu functioneaza: "Sunt o cauza pierduta. Impactul evenimentelor de acest gen cu adultii e minim spre zero. In schimb, daca ma duc intr-o sala de clasa si le vorbesc copiilor, impactul e maxim, ma intalnesc cu ei pe strada si ma saluta, ma ajuta fix dupa regulile predate”, povesteste Radu.

Speranta mea e sa educ copiii gandindu-ma ca ei sunt adultii de maine, ca vor avea aceste valori bine intiparite si le vor transmite mai departe. Isi vor da seama ca creditele la banci nu sunt o problema chiar asa de mare ca atunci cand iti pierzi vederea.

Si pentru ca ajungem iar la capitolul educatiei romanesti il intreb daca acum considera ca sistemul educational din Romania s-a imbunatatit. Lucrurile se misca in directia buna fata de acum 15 ani, devine din ce in mai usor sa fii admis la o facultate ca persoana nevazatoare. Cred ca ar trebui sa intervina Ministerul Educatiei si sa creeze la nivel national o procedura standard de lucru pentru astfel de cazuri. Pana acum nimeni nu si-a pus probleme sa o faca, au lasat la atitudinea fiecarei scoli sa se descurce”, spune Radu.

In incheiere, ii cer sa-mi spuna care au fost cele mai bune sfaturi pe care le-a primit si pe care ar vrea sa le adreseze mai departe. Se gandeste, “pentru ca sunt multe”, dar revine cu trei recomandari atat persoanelor nevazatoare, cat si celor care vad si aud la fel de bine:

Pana nu incerci, nu ai de unde sa stii cum e. Poti sa gandesti orice despre un lucru, pana nu testezi sa vezi daca e adevarat, ai sanse sa nu faci nimic pentru ca nu vei actiona, deci actiunea este foarte importanta. A doua lectie este ca nu exista lucruri valoroase si mai putin valoroase. Drept pentru care in cariera mea la un moment am vandut si haine si am facut asta tocmai ca sa observ ca nu iti cad galoanele daca vinzi haine, e un lucru ca oricare altul, se pot face bani si se poate trai din asta. Nu in ultimul rand, am invatat sa fiu atent la feedback-ul celor din jur: conteaza ce spun ceilalti, dar trebuie sa stii sa analizezi ceea ce privesti si sa scoti de acolo ce e util pentru tine, sa nu le iei ad literam pentru ca de multe ori ceea ce iti spun oameni zic mai multe despre ei decat despre tine. Dar nici in directia cealalta, in care nu iti pasa de nimeni si de nimic si faci numai ce vrei nu e bine sa te duci. Trebuie sa existe un echilibru in toate, extremele nu sunt bune. E vorba de consecinte pana la urma: traim intr-o interdependenta totala si atunci trebuie sa avem grija de celalalt.

Sursa foto: JCI TOYP Romania Facebook