Antreprenorii si executivii de top din Romania cer sa fie lasati sa faca business in conditii de stabilitate fiscala si de deschidere fata de capitalul strain. Acestia atrag atentia ca tara noastra are nevoie de un leadership de calitate, iar pentru asa e nevoie ca sistemul de educatie sa fie "schimbat de la firul ierbii".

Peste 300 de antreprenori si executivi de top din Romania au participat, saptamana trecuta, la a saptea editie a Romanian Business Leaders Summit, desfasurat la Bucuresti. Discutiile s-au construit in jurul vulnerabilitatilor majore ale Romaniei: leadership politic, revolutie fiscala, revolutie digitala, sistemul de educatie, pozitionarea Romaniei in contextul asezarii Europei.

Avem o sansa istorica. Romania este mai putin corupta decat tarile vecine, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa luptam mai rau impotriva coruptiei. Fara capitalul strain suntem morti. Daca guvernantii nu vor banci sau capital strain, le vrem noi, antreprenorii romani. Capitalul romanesc are nevoie de ele, fara ele murim, de la ei invatam. Avem nevoie sa nu mai schimbe acest Cod Fiscal in fiecare saptamana, sa nu mai mareasca salariile la stat in fiecare saptamana si sa ne lase sa facem business

Mihai Marcu, co-fondator RBL

Economistii au tras un semnal de alarma legat de o posibila criza economica. Romania este vulnerabila in fata unei viitoare crize care probabil va veni din dezechilibre structurale si din cresterea costurilor de finantare, in conditiile in care „necesarul nostru anual de finantare de circa 9% din PIB, nu este deloc putin”, a declarat potrivit economistului Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR si fost vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii.

"Leadership-ul politic, cel mai mare risc al Romaniei"

Educatia este principalul factor care determina calitatea leadership-ului in societate. "Leadership-ul politic este cel mai mare risc al Romaniei astazi", a spus Sorin Mindrutescu, country leader Oracle Romania, si motivul pentru “felul in care arata astazi institutiile”, potrivit lui Vlad Voiculescu, antreprenor social si fost ministru al sanatatii.

"Baza de recrutare a elitelor politice in Romania a fost si continua sa fie foarte restransa. Nivelul de performanta al conducerii politice al unei tari nu poate sa fie peste nivelul general de dezvoltare al tarii”, a declarat Iulian Stanescu, cercetator la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.

Ce poate face mediul privat pentru educatie

Cheltuielile publice cu educatia in Romania au depasit (cu putin) 4% din Produsul Intern Brut doar de doua ori din 1990 pana in prezent, cu toate ca legea nr. 1/2011 prevede ca Romania sa aloce anual minim 6% din PIB pentru educatie. In bugetul Romaniei pentru 2018, procentul alocat este de sub 3%, iar cifrele comparative ale Eurostat arata ca, in 2014, Romania era singura tara din Uniunea Europeana care aloca sub 3% din PIB pentru educatie, in conditiile in care media europeana depasea 5 procente din PIB.

“Convingerea noastra este ca schimbarea in educatie o putem face doar de la firul ierbii”, a subliniat Florin Talpes, CEO Bitdefender.

In absenta unui angajament real pentru educatie din partea administratiei, liderii din business implementeaza deja solutii care schimba educatia in Romania, de la firul ierbii – de la divizii dedicate pentru educatia privata in sistemul bancar, la initiative ale companiilor concurente care pun impreuna resurse si transforma scoli profesionale in viitorul rezervor comun de angajati; si de la tehnici de esentializare a programelor pilot din educatie cand sunt scalate la nivel national, la actiuni de schimbare a culturii organizationale din scoli si de implicare a liderilor din business in conducerea consiliilor administrative ale scolilor.

"Schimbarea culturii organizationale va conduce la schimbarea de care avem nevoie. Scolile in Romania au nevoie de board-uri functionale formate din oameni din mediul de business care ajuta scoala cu expertiza lor, cu sustinere financiara si incredere. Cand reconstruim cercurile de incredere intre profesori, elevi, parinti si comunitate, lectiile merg mai departe”, a declarat Simona Baciu, fondator si presedinte al Transylvania College.

Summit-ul s-a incheiat cu o sesiune de lucru in care au antreprenorii si executivii participanti au pornit trei noi proiecte pentru educatie pe care RBL isi propune sa le implementeze din 2018 - o platforma online care integreaza proiectele private din educatie; o initiativa de promovare a bunelor practici de consiliere vocationala pentru elevi si un program de pregatire a profesorilor.

Sursa foto: Facebook / RBL Summit

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri