Atunci cand nivelul de poluare depaseste 100% in particule fine in suspensie (PM2.5) si in PM10, sanatatea omului este pusa in pericol. In unele state, chiar si un nivel de peste 50% al particulelor fine este considerat daunator. Bucurestiul a renuntat complet la a masura acesti indecsi, insa un start-up din Polonia a instalat recent senzori in mai multe puncte din Capitala. Ce a rezultat ar trebui sa dea de gandit fiecarui cetatean si in special primarilor din Bucuresti.

Particulele PM2.5 sunt mai mici de 2,5 micrometri (0,0025 mm), de 30 de ori mai mici decat firul de par. Aceste particule sunt inspirate de oameni, fara a fi blocate in vreun fel de organism si, astfel, ajung pe caile respiratorii, in sange si organe.

Pe langa particulele formate in mod natural (cenusa, substante eliberata de lumanari etc.), PM2.5 este produs si de combustibil, motoare sau aere conditionate. Principalii factori care creeaza particule fine in suspensie sunt masinile, in special cele non-electrice.

Riscurile asociate cu o pondere mare de particule fine in suspensie sunt multiple si extrem de grave – cel mai grav este cel privind riscurile cardiovasculare. Expunerea constanta la niveluri mari duce la probleme de inima, infarct, probleme la plamani si se soldeaza, deseori, prin deces. Copiii si batranii sunt cei mai vulnerabili, conform unui document oficial al Departamentului de Sanatate din Marea Britanie.

In Romania, Bucurestiul este fara indoiala cel mai aglomerat si poluat oras, insa autoritatile aleg sa ignore pericolele evidente. Mai rau, de cand Gabriela Firea a preluat conducerea Primariei Bucuresti, traficul a devenit si mai aglomerat iar mai multi primari PSD au decis taierea copacilor, fara a planta niciunul in loc. Au avut loc multiple “coafari” ilegale de copaci sau “betonari” ale trunchiurilor acestora.

Mai rau, Gabriela Firea a achizitionat autobuze turcesti Otokar diesel, in loc de autobuze electrice asa cum a facut, de exempu, Clujul, si cum deja se obisnuieste in orase mari din vest. Multe dintre capitalele tarilor UE au inceput, deja, sa interzica autobuzele sau chiar masinile diesel.

Primarii nu mai pot ascunde dezastrul

Un start-up din Polonia a instalat in Bucuresti senzori care masoara cantitatea de particule fine in suspensie din aer. Senzorii sunt similari cu cei regasiti, de exemplu, in purificatoare de aer, fiind insa de mai mici dimensiuni.

Practic, senzorii instalati de Airly fac ceea ce ar trebui sa faca Gabriela Firea si administratia centrala – sa masoare poluarea din aer si sa avertizeze populatia atunci cand nu este in siguranta. Airly monitorizeaza calitatea aerului din peste 110 locatii, in timp real, si comparandu-le cu standardele admise de Uniunea Europeana.

Desi in Bucuresti polonezii nu au instalat inca decat 12 senzori si in Ploiesti unul singur, este evident un lucru extrem de grav: aerul respirat de oameni este de pana la NOUA ORI mai nociv decat limitele admise.

Ca o comparatie, in majoritatea regiunilor din Polonia, aerul respirat de cetateni este in valorile acceptate. La ora la care redactam acest material, in zona Dorobanti a Capitalei, considerata una mai ingrijita, valoarea PM2.5 este de 401, deci de patru ori mai mare decat cea admisa. Cu alte cuvinte, cetatenii respira de patru ori mai multe particule fine in plamani decat ar trebui.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri