Relația Principatelor Române și, ulterior, a României cu puterea rusă a fost una complicată începând cu secolul XVIII, iar a o defini în termeni de "bună" sau "rea" este un lucru dificil, care rămâne la latitudinea celui sau celei care face această cercetare, cu atât mai mult cu cât recursul la istorie este absolut necesar.

"Rusia țaristă nu a avut întotdeauna o influență negativă în România", a explicat Theodor Paleologu pentru wall-street.ro, specificând faptul că armata rusă nu intra în România la vremea respectivă, ci în Imperiul Otoman.

Acesta a arătat că ține la distincția între perioada țaristă, Rusia comunistă și Rusia "de acum", subliniind faptul că nu dorește să pună un semn de egalitate între toate aceste manifestări.

Fondatorul Casei Paleologu a argumentat afirmația sa prin personalitatea țarului Nicolae al II-lea, care, cu toate defectele lui, era un om de onoare și fundamental onest, ceea ce Putin nu este.

Putin este un kaghebist impostor, care de fapt nu crede în nimic, ci doar în puterea lui și în cleptocrație. Este o mafie care se deghizează în Sfânta Rusie, ceea ce este o imensă impostură.

Theodor Paleologu, fondator Casa Paleologu

Profesorul Paleologu arată totuși că nu trebuie confundată Rusia țaristă cu Rusia comunistă și apoi cu această Rusie kaghebizată a lui Putin.

Pe de altă parte, susține Theodor Paleologu, dacă este să discutăm despre războaiele ruso-turce, ele totuși au contribuit la scoaterea României de sub dominația otomană și chiar și la formarea României, anumite elemente de influență occidentală venind pe filieră rusă.

Spre exemplu, observă fondatorul Casei Paleologu, francofonia în societatea română, în secolul XIX, pătrunde și pe această filieră rusească.

Totodată, acesta a mai explicat că românii și-au dobândit independența în urma unui război ruso-turc, iar societatea românească nu trebuie să uite lucrul acesta.

Un alt exemplu de influență pozitivă oferit de Theodor Paleologu în ceea ce privește cursul istoriei României a fost de asemenea momentul 1916-1917, când Rusia a deblocat un milion de ostași ruși ca să salveze frontul românesc.

Astfel, a opinat fondatorul Casei Paleologu, nu totul e negru în ce privește Rusia, iar cei care judecă acest subiect trebuie să fie nuanțați și atenți la detalii.

Acesta a recunoscut însă că Rusia are metodele ei, astfel că inclusiv în perioada țaristă, chiar dacă se poate observa o diferență între Rusia țaristă și cea comunistă sau cea putinistă, totuși Rusia rămâne Rusia, cu un anumit stil, un anumit autoritarism și anumite abuzuri care veneau "la pachet".

În concluzie, a remarcat Theodor Paleologu, Rusia nu trebuie nici demonizată, dar nici idealizată, ci trebuie pur și simplu să vedem ce ne spun sursele istorice.

Problema este ce se întâmplă acum. În mod evident, Rusia lui Putin este o Rusie foarte agresivă, care nu respectă niciun fel de angajament. Au semnat nu unul, ci mai multe acorduri care recunosc integritatea teritorială a Ucrainei, dar nu au respectat niciun fel de angajament.

Theodor Paleologu, fondator Casa Paleologu

De altfel, a explicat profesorul, nerespectarea angajamentelor este o poveste veche în cazul Rusiei, pentru că nici angajamentele pe care și le-a luat țarul Alexei Mihailovici în 1654 față de Bogdan Hmelnițki (hatman al cazacilor zaporojeni, n.r.) nu au fost respectate, toate fiind încălcate ulterior.

Astfel, a concluzionat acesta, cuvântul Rusiei nu prea are multă valoare.

Totodată, Theodor Paleologu a arătat că insistă foarte mult pe faptul că Rusia lui Putin este malignă, fiind vorba despre un cancer profund al societății rusești.

Din acest punct de vedere, prin urmare, fondatorul Casei Paleologu a explicat că societatea rusă este debusolată din punct de vedere moral, fiind vorba și despre o vină colectivă a poporului rus.

Acesta a adăugat faptul că el, personal, nu este dintre cei care dau vina numai pe conducători, pentru că o asemenea patologie nu este posibilă fără participarea a milioane și zeci de milioane de oameni care aderă la așa ceva, specificând că este vorba despre oameni care acceptă minciuna, care acceptă nedreptatea, crima, războiul, violența, violurile și jaful la scară mare.

Prin urmare, a concluzionat Theodor Paleologu, este vorba, în mare măsură, de o societate fără busolă morală, care mai are în plus tupeul incredibil de a poza în apărătoarea ortodoxiei.

Practica creștină în Rusia este infimă. Cum poate pretinde patriarhul Kirill, acest nemernic, că Rusia este apărătoarea ortodoxiei?

Theodor Paleologu, fondator Casa Paleologu

Nu în ultimul rând, fondatorul Casei Paleologu a explicat că ortodoxia este pur și simplu un pretext ideologic, la fel cu cel de până în anii 1990, când Rusia se pretindea apărătoarea popoarelor oprimate și a proletariatului.

Theodor Paleologu a încheiat intervenția pe acest subiect spunând că realitatea regimului Putin este o cleptocrație kaghebisto-mafiotă, acesta fiind un rău în formă pură și extrem de corozivă.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri