Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră efectuează 34 de percheziţii în 10 județe din țară, dar și în Municipiul București, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, transmite Agerpres.

„În cauză, s-a reţinut că, în anul 2021, a fost constituit, un grup infracţional organizat, format din cetăţeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, în vederea obţinerii în mod facil a unor sume importante de bani, grup care a acţionat până în prezent. În vederea realizării scopului grupului infracţional, membrii acestuia au adăpostit şi transportat migranţi, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal şi Sri Lanka,” se arată în comunicatul DIICOT.

„Pentru transportarea migranţilor, au fost utilizate autotrenuri, remorci şi autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracţional organizat sau care erau utilizate de societăţi comerciale. Sub pretextul unor livrări de marfă având ca destinaţie finală state din Uniunea Europeană, au fost efectuate mai multe transporturi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranţii fiind ascunşi printre mărfuri,” continuă aceeași sursă.

„Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 120 de migranţi. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de aproximativ 30 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.”

Sursa foto: Poliția Română

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri