Pentru a elimina neclaritățile privind factura la energie electrică, ANRE a luat decizia ca toate facturile consumatorilor casnici să fie în același format, indiferent de furnizor.

De la 1 aprilie, prin noul regulament de furnizare a energiei electrice, toate facturile de energie, indiferent că sunt emise de Electrica, Enel, Hidroelectrica sau altă companie, vor avea același format. Acesta este similar celui dinaintea liberalizării pieței.

De ce au fost modificate facturile de energie electrică

Măsura a fost luată deoarece au existat discuții privind complexitatea facturilor, atât de energie cât și de gaze. În Parlament s-a cerut să se găsească un format care să poată fi înțeles ușor de ”un consumator mediu”. Ca urmare, s-a revenit practic la vechiul format al facturilor de curent.

ANRE a publicat acum proiectul ordinului de aprobare atât a contractului pentru clienți casnici, cât și a modelului de factură unic.

Trebuie precizat că e vorba de o modificare pur ”cosmetică”. Prețurile la energia electrică pentru clienții casnici vor rămâne aceleași, adică cele conform măsurilor de plafonare care se aplică de la 1 ianuarie 2025.

Noul model al facturilor de energie

Modelul de factură de energie electrică care va fi primit de clienții casnici de la 1 aprilie 2023 (click pe imagini pentru a le mări):

La ora actuală, unii furnizori - Electrica, Enel - au anunțat deja întârzieri ale facturilor ca umare a implementării în sistemele lor informatice a noilor reguli.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri