Un cetăţean bulgar, în vârstă de 31 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, într-un autoturism care circula în regim de taxi, cantitatea de 35.400 de ţigarete, scrie Agerpres.

"În această dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la intrarea în ţară un cetăţean bulgar, şofer al unui autoturism care circula în regim de taxi, marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria, având în dreapta un pasager, tot cetăţean bulgar. La aproximativ 30 de minute distanţă s-a prezentat la controlul de frontieră un alt cetăţean bulgar la volanul unui autoturism, marca Ford, înmatriculat în Germania”, se arată într-un comunicat emis de ITPF Giurgiu.

„În urma controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra acestui autoturism, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în mai multe genţi în portbagajul şi sub bancheta autoturismului, cantitatea de 35.400 de ţigarete, respectiv 1.770 pachete de ţigări, de diferite mărci, având timbru fiscal specific bulgăresc. În timpul verificărilor mijlocului de transport s-a prezentat pasagerul din primul mijloc de transport care circula în regim de taxi care a afirmat că ţigările îi aparţin", scrie în același comunicat.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 44.250 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar faţă de pasagerul din primul autoturism, taxi, respectiv cetăţeanul bulgar, în vârstă de 31 de ani, a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet competentă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri