Companiile aeriene vor fi penalizate, de la 1 ianuarie, daca nu vor respecta drepturile pasagerilor, acestea urmand sa fie definite mult mai clar prin urmatoarele acte normative initiate de MTCT, a declarat ministrul transporturilorm Radu Berceanu. "Vom sanctiona companiile aeriene in cazul in care pasagerii vor considera ca le-au fost incalcate drepturile", a precizat Berceanu, potrivit NewsIn.

Totodata, pasagerii curselor aeriene vor fi informati asupra drepturilor lor atunci cand calaoresc cu avionul prin intermediul unor afise care vor fi lipite in incinta aeroporturilor, de la 1 ianuarie. "Saptamana trecuta, la Arad, m-am intalnit cu pasagerii unei curse nemultumiti ca erau tinuti in aeroport fara ca reprezentantii companiei aeriene sa le fi asigurat minimul de facilitati. Compania respectiva nu avea o aeronava a carei aparatura sa ii permita sa aterizeze in conditii de vizibilitate minima, iar pilotul nu era calificat pentru aceasta operatiune, desi pe aeroportul din Arad se putea decola si ateriza", a explicat Berceanu.

Pasagerii ale caror zboruri au fost anulate sau intarziate, precum si cei refuzati la imbarcare, desi aveau bilete cu confirmare, vor primi compensatii cuprinse intre 250 si 600 de euro de la 1 ianuarie, potrivit unui proiect de hotarare de Guvern initiat de MTCT.

Directiva Parlamentului European si al Consiliului European din 2004 stabileste reguli comune privind compensarea pasagerilor in cazul refuzului la imbarcare si al anularii si intarzierii zborurilor, norma urmand sa fie aplicata in Romania de la 1 ianuarie 2007.

Astfel, pentru zborurile de 1.500 de kilometri sau mai putin, compensatia are o valoare de 250 de euro, iar pentru zborurile intercomunitare, de peste 1.500 de kilometri, compensatia se va ridica la 400 de euro. Pentru celelalte zboruri, compensatia va fi de 600 de euro.

Potrivit proiectul de hotarare de Guvern initiat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), prevederile vor fi puse in aplicare de Oficiul pentru Protectia Consumatorului.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri