Odată cu redeschiderea granițelor pentru turiștii de pretutindeni, Israelul investește peste 280 de milioane de euro în infrastructura turistică de la locurile sfinte. Autoritățile de la Ierusalim au anunțat la începutul săptămânii trecute redeschiderea granițelor, iar vestea a fost foarte bine primită de turiștii de pretutindeni, dat fiind că mare parte dintre condițiile de intrare în țară au fost relaxate.

Ministerul Turismului din Israel a anunțat că a decis să investească masiv în infrastructura de la locurile cele mai iubite de către pelerini, suma ridicându-se la circa 1 miliard de șekeli, adică aproximativ 280 de milioane de euro.

„Ne dorim să folosim următorii doi ani, care vor fi în continuare ani dificili din punct de vedere pandemic pentru a eficientiza infrastructura pentru pelerini”, a declarat Kobbi Barda, Director General Adjunct în Ministerul Turismului din Israel.

Anterior pandemiei, numărul de turiști care vizitau Israelul depășea toate așteptările, ajungându-se la 4,5 milioane de turiști din toată lumea în 2019, iar românii se clasau adesea în topul naționalităților care alegeau Israelul ca destinație de vacanță, fie pentru a merge în pelerinaj, fie pentru city break în orașe precum Tel Aviv și Ierusalim, ori pentru un sejur la plajă în Eilat. În 2020, statisticile arată că doar circa 830.000 turiști au vizitat Israelul, iar în 2021 numărul lor a fost chiar la jumătate, dat fiind că Țara Sfântă a fost printre primele state care au anunțat închiderea granițelor, 9 martie 2020, iar călătoriile au fost restricționate mai bine de 18 luni în încercarea de a își proteja cetățenii și a preveni răspândirea virusului.

Condițiile de călătorie în Israel începând cu 9 ianuarie 2022: certificat de vaccinare sau dovada trecerii prin boală, test COVID PCR înainte de călătorie și PCR efectuat la intrarea în țară, plus PLF

Ministerul Turismului din Israel a anunțat oficial că, începând cu data de 9 ianuarie 2022, turiștii de pretutindeni vor putea călători din nou liber în Israel dacă îndeplinesc simultan următoarele condiții:

  • sunt vaccinați cu schema completă sau au avut COVID,
  • nu au trecut mai mult de 6 luni de la imunizarea prin vaccinare sau prin îmbolnăvire,
  • prezintă la intrarea în țară un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72h înainte de intrarea în Israel (doar pentru vaccinați, celor trecuți prin boală nu le este solicitat un nou test COVID PCR, ci îl pot arăta pe acela care confirmă îmbolnăvirea în ultima jumătate de an) și sunt de acord să efectueze la sosirea pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe cheltuiala proprie, un alt test PCR.

Până la sosirea rezultatului sau maxim 24h, în funcție de evenimentul care survine primul, turiștii vor trebui să se autoizoleze la adresa pe care o vor declara.

Testul efectuat la intrarea în Israel pe cale aeriană costă 80 NIS (circa 112 lei) cu plată în avans, 100 NIS (circa 140 lei) plată pe loc cu cardul, în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv sau 115 NIS (circa 160 lei) plata cash, la aeroport. În acest moment nu este permisă intrarea turiștilor străini decât pe cale aeriană, iar în cazul în care au trecut mai mult de 6 luni de la imunizarea prin vaccinare, turiștii români nu vor mai putea intra în Israel decât dacă vor avea efectuată și o a treia doză de vaccin, care să le revigoreze răspunsul imunitar la un eventual contact cu virusul.

„Rămânem extrem de precauți și sperăm că toate aceste măsuri, deși pot părea restrictive, ne vor ajuta să călătorim în siguranță, cu riscuri minime. Până când city-break-urile vor reveni în alegerile turiștilor, mizăm pe călătoriile de tip pelerinaje și pe sejururile la plajă, ori pe diversele forme de turism alternativ ce se pot face în zone precum Deșertul Negev, Haifa sau Tiberias”, a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Adițional, turiștii trebuie să completeze și un formular simplu de localizare, cu maxim 48h înainte de plecarea spre Israel, formular ce conține informații precum data și tipul vaccinului ce le-a fost administrat, persoane alături de care călătoresc sau țări vizitate în ultimele 14 zile. În acest moment, România și toate celelalte țări ale lumii sunt considerate a fi portocalii de către Guvernul Israelian. Pentru a fluidiza călătoriile în Israel și pentru a se asigura că turiștii sunt informați corect referitor la cerințele ce trebuie îndeplinite înaintea și în timpul călătoriei, Ministerul Turismului din Israel a creat și o pagină web dedicată condițiilor de călătorie în contextul COVID. Aceasta poate fi accesată AICI.

Sursa foto: Ministerul Turismului Israel

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri