Compania Rezident, care operează 39 de apartamente în regim hotelier în București, Predeal și Eforie Nord, lansează pachete de relaxare și recuperare cu cazare în apartamentele de la Eforie Nord și tratamente la Vraja Mării by The Park, una dintre cele mai mari baze de tratament din România. Tratamentele pun accent pe recuperare post-COVID, afecțiuni reumatice, fertilitate, recuperare locomotorie sau ozonoterapie. Pachetele costă de la 1.350 de lei cazarea/persoană în apartament și 740 lei tratamentul/persoană pentru 7-9 zile. Consultația la sosire și un test antigen sunt incluse în prețul pachetului.

Oferta lansată în extrasezonul 2022 este valabilă în perioada 22 aprilie - 17 iunie și se adresează și persoanelor asigurate în sistemul național sanitar, și celor neasigurate. Rezident acceptă și plata cu vouchere de vacanță, atât pentru pachetele de relaxare și tratament, cât și pentru închirierea apartamentelor pentru vacanța de vară pe litoral.

Ozonoterapia stimulează regenerarea organică la nivel celular și eliminarea toxinelor acumulate în interiorul corpului, reducerea inflamațiilor, reglarea PH-ul și îmbunătățirea circulației sanguine. Terapia poate fi adăugată contra cost la pachetul de bază care pornește de la 740 de lei/persoană.

Alexandra Bogatu, fondator Rezident

În cadrul pachetelor de Relaxare & Recuperare se poate opta pentru băi de nămol, băi de plante, împachetări cu nămol, parafină, băi galvanice, duș subacval, magnetoterapie, laserterapie, electro-fizioterapie, masaj, kinetoterapie, hidroterapie în bazin cu apă sărată, ultrasunete, aerosoli, salinoterapie.

Programul curativ este personalizat și prescris de către medicul specialist în urma consultației și este realizat sub îndrumarea celor 80 de cadre medicale de la Vraja Mării by The Park.

Colaborarea dintre Rezident și clinică a venit ca urmare a solicitărilor turiștilor Rezident Eforie Nord de recomandări pentru baze de tratament în împrejurimi.

“Zona de sud a litoralului este cunoscută la nivel mondial pentru beneficiile terapiilor cu nămol sapropelic de Techirghiol. Prin parteneriatul pe care îl avem cu una dintre cele mai complexe clinici din zonă, turiștii vor avea acces la toate terapiile de top, la prețuri excelente“, declară fondatorul Rezident.

În ultimii doi ani, cele mai solicitate proceduri din cadrul programelor de recuperare medicală realizate la Vraja Mării by The Park au fost terapiile cu nămol, cu parafină, kinetoterapia, procedurile electrice, hidrokinetoterapia efectuată în bazin cu apă sărată și masajul.

Înființată în urmă cu cinci ani, compania Rezident a pornit inițial cu trei apartamente în centrul Bucureștiului și s-a extins la 39 în prezent: 27 în București, 11 la Eforie Nord și unul la Predeal, investiția realizată până acum fiind de 1,8 milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiriere pentru perioada dorită de clienți, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate. Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu din dorința de a oferi oaspeților o casă provizorie cu confortul propriei locuințe.

Sursa foto: Rezident/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri