Toate zborurile interne și cel puțin o parte din cele internaționale din Statele Unite au fost blocate la sol miercuri, cel puțin până la ora 9 (16:00, ora României).

Măsura a fost luată ca urmare a unei defecţiuni apărute în sistemul informatic al Administraţiei Federale a Aviaţiei din SUA (FAA). Conform CNN, sistemul care le transmite piloților notificări în timp real, NOTAMS (Notice to Air Missions) a picat.

Ca urmare, FAA a anunțat că a oprit la sol toate zborurile interne până la rezolvarea problemei, estimată a avea loc în jurul orei 9 (16:00 ora României). Inclusiv președintele Joe Biden a fost informat.

Peste 2.500 de zboruri, interne și internaționale, cu decolare din Statele Unite sunt afectate la acest moment. Doar 126 dintre ele au fost anulate oficial.

În schimb, zborurile cu destinația SUA au continuat să decoleze de pe aeroporturile din Amsterdam, Paris, Frankfurt și Londra. Sunt preconizate însă și aici întârzieri.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri