Noul aeroport al României a fost inaugurat printr-o cursă de 30 de minute București-Brașov.

Prima cursă care aterizat pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost un avion TAROM având la bord mai multe oficialităţi, printre care președintele desemnat al Senatului, Nicolae Ciucă, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu.

Aeroportul Brașov va fi primul din România care va folosi tehnologia remote tower, iar traficul aerian va fi dirijat de către ROMATSA de la Arad. De asemenea, echipamentele de scanare a bagajelor sunt dotate cu algoritmi de detecţie a explozibililor lichizi, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor mai fi obligaţi să scoată laptopurile şi lichidele din bagajele de mână.

De asemenea, inaugurarea aeroportului a fost transformată de autorități într-un festival, la care va cânta Ștefan Bănică Jr., dar și Zdob și Zdub sau Haddaway.

Ce linii aeriene vor zbura pe aeroportul Brașov

Primele zboruri spre și dinspre aeroportul din Brașov sunt programate chiar pentru ziua de 15 iunie 2023. Dan Air va zbura în această dată spre și dinspre aeroportul din Nuremberg (Germania). În aceeași săptămână compania aeriană românească va inaugura alte șapte rute spre și dinspre Brașov, detalii aici. Din 16 iunie 2023 vor fi operate și primele zboruri charter spre și dinspre aeroportul din Brașov, către destinații din Turcia și Grecia. Ulterior, în lunile august și septembrie 2023, compania low-cost Wizz Air va inaugura rutele Brașov – Londra LTN și Brașov – Dortmund.

De la Brașov, Dan Air va opera opt zboruri pe săptămână spre șapte destinații din șase țări europene și este prima companie aeriană care pune bilete la vânzare pe rute regulate spre și dinspre aeroportul brașovean.

Brașov – Barcelona – Brașov(în fiecare marți);

Brașov – Bruxelles BRU – Brașov (în fiecare miercuri);

Brașov – Budapesta – Brașov (în fiecare marți, duminică);

Brașov – Londra LGW – Brașov (în fiecare vineri);

Brașov – Milano LIN – Brașov( în fiecare luni)

Brașov – Munchen – Brașov (în fiecare sâmbătă);

Brașov – Nuremberg – Brașov (în fiecare joi

Sursa foto: Facebook / Adrian Ioan Veştea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri