Traseul a fost curățat și igienizat, au fost amenajate două popasuri cu bănci, iar pe hartă apar acum puncte gastronomice, locuri cu priveliști deosebite, crame, meșteșugari și cazări unde turiștii pot rămâne peste noapte. Astfel, călătorii se vor putea bucura de un traseu care, la finalizarea lui, se va întinde pe o distanță de 150 de km, străbătând județele Prahova și Buzău.

Prima bornă de pe Via Soarelui se va afla chiar la Conacul Nucu din orașul Urlați, județul Prahova.

Inițiatorii acestui proiect și-au propus ca traseul tematic Via Soarelui să aducă astfel împreună iubitorii de vinuri bune, gastronomie și drumeții, meștesugarii de poveste, promovând în acest fel obiceiurile locale.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, au oferit 25.000 de euro pentru realizarea acestui proiect.

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui

Via Soarelui Sursa foto: Asociatia Zi de Bine