Furtunile puternice care au afectat miercuri seara vestul şi centrul Germaniei au provocat perturbări majore ale traficului aerian în Frankfurt, precum şi inundarea mai multor străzi, garaje şi subsoluri din regiune, transmite AFP, preluat de Agerpres.

"Furtunile puternice din regiunea Rin şi Main din Frankfurt au condus la întârzieri şi anulări ale zborurilor. Douăzeci şi trei de avioane au trebuit deviate spre alte aeroporturi", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al unuia dintre cele mai mari aeroporturi din Europa.

"Situaţia ar urma să se stabilizeze probabil în cursul zilei (de joi - n.r.). Încă mai sunt pasageri care trebuie redirecţionaţi către un alt zbor decât cel planificat", a adăugat el.

"În total, au fost anulate 90 de zboruri, 34 de avioane nu au reuşit să decoleze înainte de miezul nopţii (înainte de ora la care zborurile de noapte sunt interzise - n.r.)", a precizat purtătorul de cuvânt.

Pasagerii acestor avioane care nu au putut decola au petrecut noaptea în aeroport, la hotel sau în cele câteva sute de paturi de campanie amenajate în acest scop, a mai spus el.

În centrul şi vestul ţării s-au repetat aceleaşi scene, cu străzi inundate, maşini blocate în apă şi şoferi desculţi.

Pe unele străzi din Gelsenkirchen, un oraş din regiunea Ruhr, în vestul Germaniei, nivelul apei a urcat până la un metru. Echipele de intervenţie au continuat să acţioneze joi dimineaţă pentru a ajuta victimele, potrivit unui comunicat emis de pompieri.

În zonele cele mai afectate ale acestui oraş cu peste 250.000 de locuitori, mai mulţi copaci au căzut pe vehicule, iar "drumurile erau parţial practicabile doar cu bărci pneumatice".

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri