Românii aleg destinații de călătorie diferite în funcție de anotimp? Caută vacanțe mai lungi primăvara sau toamna? Indiferent de anotimp, țara preferată a românilor este Italia, însă în topul orașelor lor preferate este, surprinzător, nu unul italian, ci Londra, arată datele de la compania de travel-tech Kiwi.com.

Principalele 5 orașe și țări favorite rămân aceleași pe toată durata anului, însă își schimbă pozițiile în funcție de sezon. De asemenea, în jur de o treime dintre românii care și-au rezervat bilete prin Kiwi.com le-au achiziționat cu 21 și până la 60 de zile înainte de data plecării. Zborurile rezervate de români pe Kiwi.com sunt până la data de 2 noiembrie 2023, pentru călătorii între 1 decembrie 2022 și 1 decembrie 2023.

Iarna - Cea mai accesibilă pentru vacanțe

În ordinea preferințelor, românii vizitează Italia, Regatul Unit, Spania, Germania și Franța, mai ales, însă orașele lor favorite sunt Londra, Milano, Bruxelles, Roma și Paris. În mod curios, iarna este singurul anotimp în care Viena este în top 10 destinații - probabil datorită faimosului târg de Crăciun.

În medie, românii și-au rezervat vacanțele de Crăciun cu 24 de zile înainte de plecare, și au petrecut, în medie, 6 zile la destinație. Ei au plătit 108 euro pe bilete, în medie, ceea ce face iarna cel mai accesibil sezon.

Primăvara - Perfectă pentru city-breaks mai lungi

Țările favorite își schimbă puțin pozițiile în top pe măsură ce vremea devine mai caldă: Italia rămâne prima, urmată de Spania, Regatul Unit, Franța și Germania, la fel și orașele - Londra, Milano, Paris, Roma și Bruxelles.

Vacanțele de primăvară sunt rezervate cu 28 de zile înainte, în medie, și sunt mai scurte ca cele din timpul iernii cu o zi, în medie - cu toate acestea, primăvara este anotimpul în care românii rezervă mai multe vacanțe mai lungi: 15% dintre ei aleg șederi de 4 până la 6 zile, iar 8% petrec între 7 și 10 zile în vacanță. Prețurile cresc ușor, având o medie de 118 euro.

Vara - Când românii călătoresc cel mai mult

În mod natural, vara este anotimpul în care românii călătoresc cel mai mult - o creștere cu 29.7% a numărului de rezervări efectuate pe Kiwi.com comparativ cu iarna. Topul țărilor rămâne același ca în cazul primăverii, numai Franța și Germania fac schimb de poziții, la fel și Roma și Bruxelles, în cazul orașelor.

Fereastra medie de rezervare a biletelor este mai mare, de 40 de zile, în medie - se pare că românilor le place să își facă planuri din timp pentru vacanța de vară. De asemenea, durata medie a vacanțelor este cea mai mare în timpul verii, de 7 zile, iar 11% dintre români și-au rezervat vacanțe de 7-10 zile și au plătit 138 de euro pe bilete, în medie.

Toamna - Vacanțe în extra-sezon

Temperaturile fiind similare, românii preferă atât țările cât și orașele în aceeași ordine ca primăvara și în timpul toamnei - se pare că le place să aleagă lucruri pe care le cunosc deja.

Pentru toamna acestui an, rezervările au fost efectuate cu 35.6 zile în avans până acum, însă se așteaptă ca românii să mai rezerve zboruri pe Kiwi.com și în noiembrie pentru călătorii în această lună, din moment ce 12% dintre ei preferă oferte last-minute pentru toamnă. Durata medie a vacanțelor este de 5 zile, iar biletele de avion costă, în medie, 125 de euro.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri