Deschis din decembrie și până în aprilie, faimosul Icehotel din Suedia are anul acesta o cameră gândită de o româncă. Monica Popescu, împreună cu colega sa, Emmylou Varon, a realizat în decembrie „Dream with a Thorn/Vis cu spin”, o cameră de lux în ICEHOTEL, construită în întregime din gheață și zăpadă, unde temperatura se menține constant la -5°C.

În aprilie 2023, Monica Popescu, arhitect, a fost selectată de juriul concursului internațional de design organizat de Icehotel printre cei 29 de artiști din 14 țări care urmau să construiască un apartament de lux (deluxe artsuite) în micuțul sat Jukkasjärvi din nordul Suediei.

Deschis în 1989, cu un concept artistic unic, Icehotel este, pe lângă un hotel, și o expoziție de artă în continuă schimbare. Creat într-o nouă versiune în fiecare iarnă, construcția este realizată în întregime din gheață naturală extrasă din râul Torne, unul dintre râurile naționale ale Suediei, încă pur și curat, ca mai apoi să se întoarcă în apele acestuia în primăvară, când se topește.

La ediția 34 din 2023 au trimis propuneri pentru realizarea unei camere 157 de candidați din 36 de țări. Conceptul Monicăi Popescu a fost unul inspirat de locul în care trăiește mare parte din an, Mexic.

Monica Popescu și Emmylou Varon

Monica Popescu (stânga), împreună cu colega sa, Emmylou Varon - surse foto: ICEHOTEL

Cu dimensiuni de 700 x 450 x 380 cm, camera este făcută în întregime din zăpadă și gheață. Construcția este în continuă mișcare, acoperișul și pereții tasându-se și deformându-se pe tot parcursul sezonului.

Inspirată de vechea artă a tăierii hârtiei, papercutting, «Dream with a Thorn» invită vizitatorul să fie în centrul atenției și să se cufunde într-un peisaj arid. Cactuși bidimensionali, tăiați în straturi succesive, creează perspectiva pe care o întâlnim pe o scenă de teatru și ajută la relatarea poveștii.

Este o poveste de supraviețuire; suculentele conțin apa neprețuită, la fel cum face gheața râului Torne din care sunt decupate. O grădină deșertică dezgolită, alcătuită din suprafețe plane care se intersectează pentru a crea obiecte tridimensionale.

ICEHOTEL 34 a fost construit în șase săptămâni intense, cu 500 de tone de gheață și 10 piscine olimpice de „snis” – un amestec de gheață și zăpadă. Lucrările au început chiar din primăvară, când blocurile de gheață au fost recoltate din râul Torne pentru a fi păstrate la rece în depozitul de gheață din Jukkasjärvi.

Gheața recoltată în primăvară a fost folosită pentru a face din Icehotel 34 experiența magică pe care acesta o reprezintă. Artiști din întreaga lume – Suedia, Polonia, Japonia, Italia, Belgia, Canada, Germania, Olanda, România, Franța, Singapore, Belgia, Slovacia și Marea Britanie – au fost selectați de un juriu atent pentru a crea camere unice pe care oaspeții să le experimenteze.

Născută în județul Vâlcea, Monica Popescu a studiat, a lucrat și a trăit în Sicilia, Suedia, Egipt și Mexic. A absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, îi place să călătorească și să descopere locuri, culturi și oameni noi.

Sursa foto: ICEHOTEL

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri