Ingka Group, care deţine 90% din magazinele de mobilă Ikea din întreaga lume, va cheltui trei miliarde de euro până în 2023, pentru magazinele noi sau existente, majoritatea banilor urmând să fie alocaţi pentru a modifica magazinele din afara oraşelor, astfel încât să fie dublat numărul centrelor de distribuţie pentru comerţul electronic.

Aceste cheltuieli se vor concentra şi pe "magazinele blue-box" din România, China şi India, dar şi pe noile magazine din oraşe, precum şi pe studiourile de planificare din Canada, Danemarca, Italia, India, Statele Unite şi alte ţări, scrie Agerpres.ro.

Tolga Oncu, director pe segmentul de retail în cadrul grupului suedez, a afirmat într-un interviu acordat Reuters că banii vor fi cheltuiţi în toate regiunile, o treime fiind prevăzuţi pentru Londra, un punct de testare de referinţă pentru noile formate de magazine şi centre logistice.

În ultimii ani, retailerul s-a adaptat la creşterea comerţului electronic dezvoltând magazinele mai mici, modernizând site-ul şi prezentând o nouă aplicaţie, precum şi servicii digitale.

"Majoritatea fondurilor vor fi investite în magazinele existente, vorbim despre transformare şi reproiectarea scopului acestora", a explicat Oncu.

Transportul achiziţiilor online de la depozitele magazinelor din afara oraşelor va însemna că livrările vor fi mai rapide şi mai ieftine, cu emisii mai scăzute, decât transportul de la câteva centre logistice.

"În loc să construim capacităţi de depozitare centrale pentru cumpărăturile online, de ce să nu le trimitem din magazinele noastre Ikea?", a adăugat Oncu.

Planul vine într-un moment în care companiile sunt precaute din cauza tensiunilor geopolitice, a inflaţiei ridicate şi a înrăutăţirii încrederii consumatorilor. Dar, pentru Ikea, sincronizarea nu ar fi putut fi mai bună, susţine oficialul.

În ultimii trei ani, Ingka a investit aproximativ 2,1 miliarde de euro în magazinele noi sau existente de pe cele 32 de pieţe ale sale.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri