Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, anunță o etapă majoră de dezvoltare printr-un proces de rebranding, o nouă identitate vizuală și introducerea unei platforme de brand revizuite. Această inițiativă este condusă de un nou manifesto, "eCommerce, that’s ALL we do!", care servește drept un ghid intern, aliniind strategiile de business, de brand și investițiile companiei.

„Ca lideri pe piața eCommerce din România, suntem implicați, începând cu 2006, în creșterea acestui segment, local și internațional, prin crearea de magazine online de succes, cu potențial crescut de scalabilitate pentru branduri din domenii diverse. Astfel, Innobyte a dovedit că este mai mult decât un furnizor de servicii eCommerce, poziționându-ne ca un partener strategic pentru companiile mijlocii și mari. Obiectivul nostru este de a deveni singurul partener eCommerce necesar pentru lansarea magazinelor online de succes și stimularea creșterii afacerii”, a menționat Cătălin Șomfălean, CEO și co-fondator Innobyte.

Procesul de rebranding al companiei s-a desfășurat în ultimul an, fiind orientat atât spre noua identitate vizuală, cât și pe alinierea strategiilor de brand, de business și cu investițiile pe care compania le are în planul de dezvoltare pentru următorii ani. Astfel, dezvoltarea de platforme pentru magazinele online urmează tendințele pieței locale și regionale, cu focus pe o experiență a utilizatorului nu doar personalizată și îmbunătățită, ci și sigură, cu soluții de securitate robuste și actualizate, integrate. De asemenea, dezvoltarea de instrumente de analiză de date poate aduce avantaj semnificativ partenerilor Innobyte într-o piață într-o continuă schimbare. Agilitatea companiei într-o piață dinamică reprezintă de altfel esența manifesto-ului Innobyte: eCommerce- that’s ALL we do!

Repoziționarea Innobyte a inclus și o abordare nouă privind parcursul unei companii în drumul său către eCommerce. Astfel, Innobyte abordează un full-service thinking, pe mai multe etape: Inițierea – ce include partea de consultanță, analiza de business și a proceselor, identificarea nevoilor, crearea de scenarii; Planificarea – definirea scopului, identificarea soluțiilor, definirea bugetului, intervalului de timp și a planului de proiect; Execuția – dezvoltarea soluțiilor, monitorizarea, raportarea și testarea; Livrarea – testarea pe useri, predarea soluțiilor și a documentației, lansarea; și, în final, Mentenanța și dezvoltările ulterioare.

„Dacă am învățat ceva din acești 17 ani de când suntem în prim-planul eCommerce-ului românesc, este că nu te naști lider de piață. Trebuie să fii concentrat și dedicat tot timpul, nu doar de Black Friday sau de Crăciun. Ca partener al celor ce-și doresc să fie lideri de piață, Innobyte s-a implicat 100% în fiecare proiect, echipele noastre furnizând soluții personalizate, zi de zi, în fiecare zi, pentru a contribui activ la succesul clienților noștri”, a adăugat Cătălin Bordei, Managing Partner Innobyte.

În cadrul procesului de rebranding, Innobyte dezvăluie și un nou logo, un simbol al modernității și orientării digitale, care îmbină caracterul prietenos și accesibil al echipei sale de experți cu rafinamentul tehnologic. Noul design integrează elemente din moștenirea logo-ului anterior, evidențiind angajamentul Innobyte pentru inovație și excelență în domeniul eCommerce. Această nouă identitate vizuală marchează o nouă eră pentru Innobyte, subliniind poziția Innobyte de lider în servicii și soluții avansate de eCommerce.

Innobyte oferă soluții și servicii eCommerce personalizate, elaborate pentru a satisface nevoile unice ale afacerilor din diferite sectoare. Compania excelează în furnizarea de soluții eCommerce de top pe platforme globale, inclusiv VTEX si Magento (Adobe Commerce), concepute pentru a se adapta la afaceri de toate dimensiunile, în diferite industrii.

În cei 17 ani de existență pe piața de eCommerce, Innobyte a crescut până la o companie cu peste 40 angajați și colaboratori permanenți, dezvoltând proiecte pentru peste 200 companii din 3 continente. Soluțiile Innobyte au contribuit la succesul unor magazine online reprezentative pentru segmente precum retail (Auchan), tobacco (BAT), fashion (Fashion Days), IT&C (Flanco, Altex, iStyle, F64), kids (Noriel), farma (Spring Farma), bricolaj (Metatools), sau space (European Space Agency).

Sursa foto: Innobyte / shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri