Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: [email protected].

Articole scrise de Adrian Ungureanu

Analiză: Interesul românilor pentru locuințe a scăzut puternic în 2022, chiar și în condițiile unei oferte diminuate

Analiză: Interesul românilor pentru locuințe a scăzut puternic în 2022

Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital a cumpărat un teren de 3,2 milioane de euro în zona nord a Capitalei

Redport Capital a cumpărat un teren de 3,2 mil. euro în zona nord a Capitalei

Record de spații de retail așteptat în acest an - Ce mall-uri și centre comercial așteaptă să fie lansate

Record de spații de retail în 2023 - Ce mall-uri așteaptă să fie lansate

Transilvania Construcții a cumpărat parcul industrial Comalim din Arad pentru 3,5 milioane de euro

Transilvania Construcții a cumpărat Comalim din Arad pentru 3,5 milioane de euro

Arta unui exit: Cum îți poți vinde business-ul la un preț cât mai mare - sfaturi pentru antreprenori

Arta unui exit: Cum îți poți vinde business-ul la un preț cât mai mare

NEPI Rockcastle obține un împrumut de 60 mil. euro pentru Ploiești Shopping City

NEPI Rockcastle împrumută 60 mil. euro pentru Ploiești Shopping City

Sondaj: Agenții imobiliari, dar și cumpărătorii de case se așteaptă la o scădere a prețurilor în 2023

Agenții imobiliari, dar și cumpărătorii se așteaptă la o scădere a prețurilor

Bill Gates crede că vom mânca mai multă „carne falsă” în viitor

Bill Gates crede că vom mânca mai multă „carne falsă” în viitor

Prime Kapital construiește un parc impunător și o grădiniță în inima complexului Avalon Estate din Capitală

Prime Kapital va construi un parc uriaș și o grădiniță în Avalon Estate

Analiză: Investițiile imobiliare au depășit nivelul record din 2007, iar piața a devenit mai rezistentă la corecții

Analiză: Investițiile imobiliare au depășit nivelul record din 2007

Analiză: Locuințele s-au scumpit în 2022 cu 6%, sub previziunile anterioare ale specialiștilor

Analiză: Locuințele s-au scumpit în 2022 cu 6%, sub previziunile specialiștilor

Tranzacțiile fraților Pavăl au adus piața imobiliară la un nivel record în 2022 - câți bani au cheltuit proprietarii Dedeman

Tranzacțiile fraților Pavăl au adus piața imobiliară la un nivel record în 2022

Tranzacție record: Ambasada Arabiei Saudite s-a mutat într-o clădire exclusivistă pe Calea Dorobanților

Tranzacție record: Ambasada Arabiei Saudite s-a mutat într-o clădire de lux

Sondaj: Cum au văzut românii piața imobiliară în 2022? Scumpiri, dar unele prețuri au fost mai ușor de negociat

Sondaj: Cum au văzut românii piața imobiliară în 2022?

FOTO: Conacul fostului ministru al Comerțului din Imperiul Austro-Ungar, scos la vânzare pentru 495.000 de euro

FOTO: Conacul unui fost ministru din Imperiul Austro-Ungar, scos la vânzare

Color Smart: 2022 a fost un an ciudat. Sperăm ca în 2023 românii să-și reia proiectele de amenajări

Color Smart: 2022 a fost un an ciudat. Sperăm ca românii să reia amenajările

Top 10 cele mai așteptate filme din 2023

Top 10 cele mai așteptate filme din 2023

Alsin investește 40 milioane euro într-un proiect rezidențial în care încălzirea va fi gratuită

Alsin investește 40 mil. euro într-un proiect rezidențial cu încălzire gratuită

Cristian Nicola, despre piața rezidențială în 2023: Cererea și oferta de locuințe vor scădea, dar nu neapărat și prețurile

Cristian Nicola: Cererea și oferta de locuințe vor scădea, nu neapărat și prețul

Dezvoltator: Lumea se îndreaptă către chirii, în condițiile în care puterea de cumpărare va scădea

Dezvoltator: Scăderea puterii de cumpărare îndreaptă românii către chirii

Cum și de unde au învățat business antreprenorii care știu să facă bani și în România

Cum și de unde au învățat business antreprenorii care fac bani și în România

Cristian Sălceanu, Bolt România: Suprataxarea muncii part-time îi afectează pe șoferi și încurajează evaziunea fiscală

Cristian Sălceanu, Bolt: Suprataxarea muncii part-time încurajează evaziunea

IT-ul, domeniu care poate transforma chiar și o persoană introvertită într-un lider

IT-ul, domeniu care poate transforma și o persoană introvertită într-un lider

Calendarul Elon Musk 2022 – istoria anului extrem de agitat al celui care a pierdut peste 125 miliarde de dolari din avere

Calendarul Elon Musk 2022 sau cum să pierzi 125 mld. dolari din avere într-un an

Încă concediere marca Elon Musk: Manager din cadrul Twitter, demis printr-un email trimis soției lui

Manager din cadrul Twitter, demis printr-un email trimis soției lui

De la „haverbord cu manele” la „de ce e greu să iubești?” - Topul căutărilor pe eMag în 2022

De la „haverbord cu manele” la „de ce e greu să iubești” - Topul căutărilor eMag

Polonezii de la Makarun vor să intre pe piața din România și vizează o rețea de cel puțin 30 de locații

Makarun vrea să intre pe piața din România și vizează o rețea de 30 de locații

Cushman & Wakefield: România, depășită de Ungaria, Bulgaria și Slovacia în topul celor mai atractive piețe de producție din Europa

România pe locul 8 în topul celor mai atractive piețe de producție din Europa

Sectorul 6: Amenzi de 5.200 de lei pentru „colindătorii” cu boxe, care deranjează liniștea în cartierele de blocuri

Sectorul 6: Amenzi de 5.200 de lei pentru „colindătorii” cu boxe

Care sunt cele mai căutate cartiere din marile orașe din provincie pentru închirierea și vânzarea de apartamente

Care sunt cele mai căutate cartiere din marile orașe din provincie

Prețurile apartamentelor la final de 2022: scădere în București, mici scumpiri în Constanța, Iași și Cluj-Napoca

Prețuri apartamente în noiembrie: scădere în Capitală, scumpiri în Iași și Cluj

Un complex de 33 de vile de lux cu pontoane private va fi construit lângă lacul Snagov

Un complex de 33 de vile de lux cu va fi construit lângă lacul Snagov

Rock Development construiește încă 222 de apartamente în Avrig Park Residence - investiție de 23 milioane euro

Rock Development construiește încă 222 de apartamente în Avrig Park Residence

One United Properties a cumpărat trei clădiri istorice în centrul Capitalei cu 3,7 milioane de euro

One United Properties a cumpărat trei clădiri istorice în centrul Capitalei

Elon Musk a vândut acțiuni Tesla de 3,6 miliarde de dolari, în așteptarea unei recesiuni dureroase

Musk a vândut acțiuni Tesla de 3,6 mld. dolari, în așteptarea recesiunii

Bolt România: Încă sunt multe cazuri de vandalizare a trotinetelor, de aceea avem acele zone cu restricții

Șeful Bolt România: Continuăm să avem multe cazuri de vandalizare a trotinetelor

Gigantul german HELLA își deschide un centru de proiectare și dezvoltare în Palas Campus din Iași

HELLA își deschide un centru de proiectare și dezvoltare în Palas Campus Iași

Vila Șipot, casa în care a luat „naștere” Palatul Peleș, a intrat într-un amplu proces de restaurare

Vila Șipot, casa în care a luat „naștere” Palatul Peleș, a intrat renovare

Patronat: Guvernul a aprobat aducerea mai multor muncitori străini, dar recrutarea este lentă deoarece nu sunt suficienți angajați la consulatele din Asia

Guvernul a aprobat aducerea mai multor muncitori străini, dar recrutarea e lentă

Calitatea construcțiilor a crescut, dar meritul este al cumpărătorilor și avansului tehnologic. Dezvoltatorii au fost „forțați” să urmeze piața

Dezvoltatorii au fost „forțați” de piață să ridice calitatea construcțiilor

Mircea Georgescu, Hünnebeck, despre infrastructura din România: Se putea mai bine, dar acum și facem proiectele pe care le anunțăm

România și-a îmbunătățit ritmul de construcție a proiectelor de infrastructură

Apa Nova: Suspendarea PUZ-urilor au prelungit la 13 ani perioada de investiții în infrastructura Bucureștiului

Apa Nova: Suspendarea PUZ-urilor întârzie lucrările de modernizare ale rețelelor