Resedinta Ambani

Resedinta AmbaniResedinta in care va locui (de anul viitor) miliardarul indian alaturi de familia sa va fi de fapt un zgarie-nori de 27 de etaje, 167 de metri inaltime si 37.000 de metri patrati suprafata desfasurata. Desi in urma cu doar cateva luni specialistii estimau aceasta investitie la circa 1 miliard de dolari, in prezent suma vehiculata se situeaza in jurul valorii de 2 miliarde de dolari.
Casa familiei Ambani va costa chiar mai mult decat un hotel (sau orice alta constructie) de aceleasi dimensiuni, fapt datorat unicitatii arhitecturii si elementelor sale de design. Drept dovada, nu vor exista doua etaje asemanatoare din niciun punct de vedere: architectural, al materialelor sau al decoratiunilor utilizate. Mai mult decat atat, se pare ca, pe masura ce constructia prinde contur, arhitectii si designerii responsabili de acest proiect fac constant modificari la planurile etajelor si la elementele decorative utilizate.

Mai trebuie remarcat faptul ca arhitectura resedintei de 2 miliarde de dolari se bazeaza pe elemente inspirate din cultura indiana traditionala - Vaastu, tangenta, in multe puncte, cu celebra filozofie Feng Shui.

Resedinta Ambani: Exterior

Resedinta Ambani: ExteriorAntilla, resedinta de 27 de etaje a familiei magnatului din industria petrochimica Mukesh Ambani - seful Reliance Industries, va fi finalizata la inceputul anului viitor. Ambani, al cinciclea cel mai bogat om din lume, conform Forbes, locuieste in prezent alaturi de sotia si cei 3 copii ai sai intr-un zgarie-nori de 22 de etaje (tot din Mumbai), la care au muncit ani de zile pentru a-l redecora si a-l transforma conform nevoilor lor.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Holul

Resedinta Ambani: HolulNoua lifturi troneaza in imensul hol al locuintei mamut: doua pentru parcare, 3 pentru camerele de oaspeti, 2 pentru apartamentele membrilor familiei Ambani si 2 pentru personal.

Holul este si cel care face legatura cu numeroase zone de relaxare si de receptie. Si tot de aici pornesc scarile duble catre o alta zona de exceptie: sala de ceremonii.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Salonul de ceremonii

Resedinta Ambani: Salonul de ceremoniiCel mai interesant aspect al salonului de ceremonii il reprezinta cadelabrele de cristal, care acopera in proportie de aprox. 80% suprafata tavanului.

Cele doua scari cu balustrade suflate in argint coboara chiar in zona de maxim interes a intregului decor, scena accesorizata cu un ecran de proiectie in spate, scena care va gazdui, fara indoiala, artisti si speakeri deopotriva.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Baia

Resedinta Ambani: BaiaCaracateristica principala a designului resedintei familiei Ambani, reprezentata de mixul dintre elemenetele avangardiste si neconventionale cu cele traditionale, specifice culturii indiene, este foarte bine pusa in valoare in aceasta incapere.

Cel mai bun exemplu in acest sens il constituie chiuveta sub forma frunzei de Ginko, piesa de rezistenta a intregului decor.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Zona de relaxare traditionala

Resedinta Ambani: Zona de relaxare traditionalaResedinta familiei Ambani numara foarte multe astfel de zone de relaxare, care vor oferi, fara indoiala, clipe unice de evadare din stresul cotidian rezidentilor si oaspetilor deopotriva.

Candelabrele si oglinzile reprezinta doua elemente comune tuturor acestor zone, precum si superbele carpete traditionale.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Zona de relaxare moderna

Resedinta Ambani: Zona de relaxare modernaAsa cum am mai spus, fiecare etaj, chiar fiecare spatiu se caracterizeaza prin folosirea anumitor tipuri de materiale, diferite de la caz la caz, lasand senzatia de continuitate.

Motiv pentru care, abordarea minimalista din imagine (mobilierul, podeaua, liniile, lemnul inchis la culoare) contrasteaza, in aparenta, cu lounge-urile traditionale.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Nivelul de entertainment

Resedinta Ambani: Nivelul de entertainmentNu mai este un lucru neobisnuit in randul resedintelor de milionar sa fie dotate cu mini-sali de cinema, insa de obicei acestea nu inseamna mai mult de un ecran mare de proiectie si cateva fotolii dragute. In cazul celei mai scumpe resedinte din lume, era de asteptat ca lucrurile sa stea un pic altfel. De fapt, nicio diferenta nu poate fi sesizata intre o sala de cinema clasica si cea din incinta Antilla. Tot la acest nivel sunt planuite: o vinoteca, un snack bar si o zona de entertainment.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Nivelul de sanatate

Resedinta Ambani: Nivelul de sanatateZona (indoor/outdoor) dedicata mentinerii tonusului fizic si, implicit, al celui psihic, este dotata cu piscina, jacuzzi (ambele oferind o superba priveliste a orasului), sezlonguri, studiouri de dans si yoga, vestiare separate pentru doamne si domni, sala de gimnastica si solar.

In planuri este insa inclusa si o asa-numita incapere de gheata, care le va oferi fericitilor sai locuitori sau oaspeti posibilitatea de a se scalda in fulgi de nea in zilele toride de vara.

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Garajul

Resedinta Ambani: GarajulPrimele 6 etaje ale resedintei-mamut vor fi decorate cu locuri de parcare, dedicate atat membrilor familiei Ambani, cat si oaspetilor si angajatilor.

La exterior isi vor face aparitia niste superbe gradini suspendate, care departe de a fi doar simple elemente de decor, se vor dovedi si extrem de functionale (in pastrarea unei temperaturi constante).

Foto: Forbes

Resedinta Ambani: Acoperisul

Resedinta Ambani: AcoperisulUltimul etaj, conceput ca o zona deschisa de relaxare si divertisment, va oferi niste privelisti incredibile asupra Mumbaiului si a Marii Arabiei.

Iar in zilele in care e ori prea cald ori prea frig, acest superb ultim etaj, flancat de exceptionalele ferestre din podea si pana-n tavan, va fi la fel de confortabil si luxos.

Foto: Forbes

Cititi si alte articole de lifestyle pe YourMoney - noi va recomandam:

1. Pe ce isi cheltuiesc averile miliardarii lumii?
2. O noua categorie de automobile: o noua experienta a condusului
3. Dilema industriei fashion de lux: mono sau multibrand?