În urmă cu o săptămână, Guvernul Orban a anunțat planul de revenire economică și măsurile gândite pentru domeniile afectate.Diana Stîngă (foto) consideră că acestea trebuie puse în aplicare cât mai repede, dacă Guvernul își dorește să mai poată salva antreprenorii români.

„Pe hârtie sună foarte bine și în orice formă sunt foarte așteptate. Ce cred eu că este foarte, dar foarte important este să fie puse în aplicare cât mai repede pentru că e posibil să nu mai aibă ce să ajute. Imm Invest este greu accesibil din cauza lipsei procedurilor la bănci. Noi încă nu am reușit să primim ajutorul, nu suntem singurii, și deja au trecut 3 luni de când a fost anunțat și am aplicat destul de repede. S-a anunțat finanțarea chiriilor cu ceva vreme în urmă, drept urmare, proprietarul meu a spus ca nu mai are de ce să reducă chiria pentru că pot lua un împrumut să îi achit chiria”, a spus antreprenoarea.

Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM Invest a intrat în cea de-a patra faza de implementare, cea a acordării ajutorului de stat, care va asigura 0 costuri de finanțare pentru aplicanții programului.

De la debutul pandemiei în România, cifra de afaceri a restaurantelor s-a redus, în medie, cu 83% față de anul 2019. Astfel 41,1% dintre restaurantele chestionate într-un studiu realizat de Restograf au spus că au înregistrat pierderi de 100%, 21,9% din respondenți spun că cifra de afaceri a scăzut cu 90%, iar 9,6% estimează o scădere de 80%. O nouă etapă de relaxarea, care ar putea include și deschiderea de restaurante, a fost amânată de autorități, în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19.

Pierdere mai mare pentru cei care au lucrat în sistem delivery și take away

„Sunt deja mai mult de 3 luni în care marea majoritate a businessurilor în HoReCa și-au epuizat economiile și resursele. Chiar dacă au fost închiși, unele cheltuieli au curs, iar pentru noi, cei care am continuat activitatea pentru delivery și take away, cred că pierderea a fost și mai mare”, a declarat Diana Stîngă.

Antreprenoarea susține că are în vedere reorientarea businessului, dacă Guvernul nu va implementa rapid măsurile anunțate.

„Eram mult mai încrezătoare la început, dar după aceste 3 luni, am obosit, am epuizat resursele și nu văd prea multe lucruri bune să se întâmple în următoarea perioadă, fiind încă restricționați. Nu am nici o problemă cu alte industrii, dar nu văd o diferență între sălile de joc, unde se stă ore întregi om lângă om, sau sălile de fitness, unde se folosesc aceleași aparate și restaurantele. Am stat de vorbă și cu alți colegi din domeniu și mulți se gândesc la o reorientare către alte domenii, inclusiv eu, pentru că dacă aceste măsuri rămân pe hârtie și greu accesibile, repet, nu vor mai avea ce să ajute”, a mai spus antreprenoarea.

Bistro Dorobanți este o afacere de familie, începută de Diana Stîngă și fratele ei, Cornel Eftenoiu, care a apărut pe piață în 2013. Din 2015, a început și dezvoltarea altor linii de business: catering, evenimente și cadouri gourmet. În 2019, Bistro Dorobanți a avut o cifră de afaceri de 450.000 de euro, cu un profit de 22%.

Sursa foto: Bistro Dorobanți