Sefii Durmazlar, companie turceasca intrata in cursa de 177 mil. euro pentru furnizarea noilor tramvaie din Bucuresti, sustin ca, in afara de pretul mai scazut, trenurile si vagoanele pe care le produc nu sunt cu nimic mai prejos decat cele din restul Europei si subliniaza ca nu vor sa intre in “afaceri murdare”.

“Scopul nostru este sa facem viata mai usoara clientilor; nu avem de ce sa ne fie rusine de ce facem si nu intram in nicio afacere murdara”, spune Huseyin Durmaz, presedintele grupului Durmaz si unul dintre cei trei frati mostenitori ai Durmazlar Holding.

Lansat in 1956 de catre Ali Durmaz, grupul turcesc reuneste astazi fabrici de productie de masini grele, componente si material rulant pentru firme din vestul Europei, dar si francize ale lanturilor hoteliere Hilton si Hampton in Turcia.

Din grupul Durmazlar mai face parte si Durmaray, companie infiintata in 2009 si cu ajutorul careia turcii incearca sa isi faca un nume in piata europeana a producatorilor de tramvaie si trenuri urbane, acolo unde Bombardier (Germania/Suedia), Siemens (Germania) si Alstorm (Franta) au in general primul cuvant de spus.

Durmazlar este una dintre cele doua companii care s-au inscris la licitatia pentru 100 de tramvaie estimata la cel mult 845 mil. lei (177 mil. euro) de Primaria Bucuresti. Cealalta companie inscrisa la licitatie este Astra Arad in asociere cu chinezii de la Qingdao Sifang. Astra a avut nevoie de aceasta asociere pentru a indeplini criteriul eliminatoriu privind cifra de afaceri din caietul de sarcini (280 mil. lei), dar si din cauza ca nivelul capacitatii de productie anuala ar fi facut imposibila indeplinirea termenului de livrare cerut de Primarie.

Companiile turcesti producatoare de vehicule pentru transportul public nu au o reputatie foarte buna in randul bucurestenilor, in special dupa ce o parte din noile autobuze Otokar (firma neasociata cu Durmazlar Holding/Durmaray), cumparate de Primarie anul trecut, au suferit defectiuni la putine zile de la introducerea in trafic.

Cititi si: Cum arata tramvaiele pe care turcii de la Durmazlar vor sa le vanda Primariei Bucuresti

“Toate controalele de calitate, certificarile si toata productia este conforma standardelor europene. Nu facem nicio diferentiere intre tarile in care exportam. Producem piese si componente pentru companiile din vest care vand tramvaie, asa ca veti gasi componente turcesti chiar si in tramvaiele fabricate in UE”, mentioneaza Abdullah Bocan (foto), director general Durmaray.

Durmaray a produs si livrat 106 tramvaie pana in momentul de fata.

Stim ca este o piata unde reputatia conteaza: un client multumit ne va aduce alti clienti, iar un client nemultumit ne va face sa pierdem clienti in viitor. Din acest motiv, dupa Bucuresti, vrem sa participam la licitatii si in alte orase din Romania precum Iasi, Arad, Craiova sau Timisoara.

Pana in 2020, compania turceasca va livra 24 de tramvaie Primariei Olsztyn – un oras polonez de dimensiunea Ploiestiului. Aceasta este de altfel si prima vanzare de tramvaie realizata de Durmaray peste hotarele Turciei. Contractul cu polonezii ajunge la o valoare aproximativa de 40 mil. euro.

Durmaray mai are in prezent doua proiecte in desfasurare: primul presupune livrarea a 30 de tramvaie catre Primaria Istanbul, in vreme ce al doilea prevede livrarea a 6 tramvaie catre Primaria Kocaeli.

“Piesele si celelalte componente produse de grupul Durmazlar sunt exportate in 120 de tari. Acum am inceput sa exportam si tramvaie. Stim ca este o piata unde reputatia conteaza: un client multumit ne va aduce alti clienti, iar un client nemultumit ne va face sa pierdem clienti in viitor. Din acest motiv, dupa Bucuresti, vrem sa participam la licitatii si in alte orase din Romania precum Iasi, Arad, Craiova sau Timisoara”, a declarat Abdullah Bocan.

Tramvaile produse de catre Durmaray sunt vandute la un pret mediu de 1,7 mil. euro (acesta poate varia in functie de dotari si cerintele clientilor). Seful Durmaray sustine ca firma pe care o conduce a oferit un pret sub cel de 845 mil. lei (177 mil. euro) prevazut in anuntul de licitatie al Primariei Bucuresti, suma incluzand si lucrarile de mentenanta.

In cazul in care Durmaray ar castiga licitatia Primariei Bucuresti, acesta ar deveni cel mai mare valoros contract al companiei. Abdullah Bocan sustine ca firma participa in prezent si la alte licitatii, o parte dintre acestea avand o valoare mai mare decat cea initiata de Capitala Romaniei.

Durmaray a avut in 2018 o cifra de afaceri in valoare de 67 mil. euro, iar anul acesta compania anticipeaza afaceri de 70 mil. euro. Durmaray isi va dubla capacitatea de productie in urmatorii ani, de la 8 tramvaie/luna in prezent, la 16 tramvaie/luna, dupa finalizarea unei investitii de 50 mil. euro pentru extinderea fabricii.

Detaliile licitatiei pentru tramvaie initiata de Primaria Bucuresti

Licitatia pentru cele 100 de tramvaie face parte din planurile declarate ale Primariei Bucuresti pentru imbunatatirea transportului public. Suma de achizitie estimata la 177 mil. euro va proveni, in cea mai mare parte, din fonduri europene nerambursabile. Procedura a avut ca termen limita pentru depunerea ofertelor data de 14 februarie 2019. Castigatorul licitatiei va fi anuntat pana cel tarziu in vara acestui an.

Pe langa cele doua companii participante mentionate anterior, la licitatie a incercat sa se inscrie si Alstom Transport SA. Firma a contestat licitatia criticand termenul restrictiv de livrare din primul an contractual: licitatia prevede ca la 9 luni de la semnarea contractului sa fie livrat primul tramvai (cap de serie), iar dupa 3 luni de omologare sa inceapa livrarea celorlalte tramvaie intr-un ritm de 4 tramvaie/luna (termen maxim de livrare 2 ani).

Pe lista nemultumirilor Alstom s-au mai aflat cerintele privind temperatura minima de functionare (-33 grade Celsius), latimea minima a culoarului de trecere si tipurile de boghiuri acceptate. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins aceasta contestatie iar la data de 4 februarie Alstom a inaintat un recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

Cele mai importante criterii de participare la licitatie si pentru atribuirea contractului:

  • Medie a cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani (2015, 2016, 2017) de minim 280 mil. lei.
  • Companiile trebuie sa depuna documente din care sa reiasa ca au livrat/furnizat produse similare cu cele care fac obiectul achizitiei, la nivelul unuia sau mai multor contracte in valoare cumulata de minim 28 mil. lei.
  • Tramvaiele trebuie sa aiba 36 de metri, podeaua coborata integral si cinci usi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere in functiune, servicii de intretinere, service si remedierea defectiunilor pe perioada garantiei.
  • Un tramvai trebuie sa aiba o capacitate de minim 220 calatori din care cel putin 56 pe scaune.
  • Pentru reglarea temperaturii la interior, vehiculele vor utiliza iarna un sistem de incalzire care va realiza o temperatura de minim 10 grade in maxim jumatate de ora cand afara vor fi -20 de grade Celsius. Pe timp de vara, sistemul de ventilatie fortata va inlocui volum de aer de la interior in maxim 15 minute si va intra automat in functiune cu un termostat reglabil, fixat la 24 de grade Celsius. De asemenea, tramvaiele vor avea senzori de temperatura.
  • Biciclistii trebuie sa aiba posibilitatea sa urce bicicletele in noile tramvaie, care vor avea doua locuri pentru depozitarea acestora. Transportul biciletelor se va realiza printr-un sistem de prindere rabatabil la capatul vehiculului, la ultima usa dubla.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri