Initiativa pilot, numita "Condu-ma", dotata cu un buget de 500 de milioane de coroane (circa 56 milioane de euro), este rezultatul unui proiect comun al Volvo Cars cu mai multe institutii publice, precum Administratia transporturilor si primaria orasului Goteborg, scrie Mediafax.

"Nu suntem cea mai mare tara din lume, nici cel mai mare producator auto, dar compensam prin faptul ca dovedim inteligenta si capacitate de colaborare", a declarat directorul general al Volvo Cars, Haakan Samuelsson, intr-o conferinta de presa la Stockholm. El a facut referire la traditia parteneriatelor public-private din Suedia.

Volvo Cars este detinuta din 2010 de compania chineza Geely Holding Group.

Primele masini fara sofer vor putea rula cu o viteza maxima de 70 de kilometri pe ora pe o retea rutiera de circa 50 de kilometri selectionata de promotori, care include si trasee cu circulatie intensa.

Proiectul va incepe inca din 2014, prin prospectarea clientilor si dezvoltarea tehnologiei.

Citeste si:

Pentru a intra in circulatie, vehiculele fara sofer vor fi prevazute cu sisteme de camere la 360 de grade, GPS-uri si detectoare care le vor permite sa ruleze in siguranta deplina si sa evite coliziunile.

Aparitia acestui nou mijloc de transport pune problema responsabilitatii, care in prezent revine in totalitate soferilor. Trtebuie sa fim atenti la lege, a declarat ministrul Infrastructurii, Catharina Elmsater-Svard, fara sa dea detalii privind eventualele modificari legislative.

Alti producatori de automobile, precum si gigantul american al Internetului Google se intrec sa fie primii care sa vanda masinile fara sofer marelui public.

Compania japoneza Nissan anticipeaza ca va lansa pe piata primele astfel de modele in 2020.