Uzina Mecanica si Sasiuri Dacia din Mioveni il are ca sef de la 1 august pe Alexandru Oprescu, care il inlocuieste pe Philippe Nottez, care a condus activitatile uzinei din septembrie 2013.

Philippe Nottez devine director al uzinei Renault STA Ruitz, incepand din 1 septembrie.

Alexandru Oprescu ii va raporta direct lui Yves Caractzanis, director general Grup Renault Romania si Presedinte Director General Automobile Dacia si, din punct de vedere functional, lui Cornel Olendraru, Vicepresedinte Fabricatie si Logistica pentru regiunea Eurasia (din care face parte si Romania).

Alexandru Oprescu s-a nascut la Pitesti in 1966 si a absolvit in 1992 Institutul Politehnic din Bucuresti. Parcursul sau profesional include pozitii de top management si expertiza in mai multe domenii.

Inainte de a se alatura Grupului Renault, Alexandru Oprescu a activat in industria auto inca din 2005, la inceput, pe platforma de la Mioveni, la Johnson Controls (JCI), unde a fost, succesiv, managerul urmatoarelor departamente: CKD, Imbunatatire continua, Logistica si operatiuni uzina. In 2010 a fost numit director de uzina JCI Mioveni.

Entuziasmul, stilul de leadership si rezultatele sale l-au recomandat catre urmatoarea pozitie de executiv de top la uzina nou creata de Johnson Controls, la Craiova. In 2011, in aceasta calitate, a primit si responsabilitati internationale, fiind in acelasi timp directorul uzinei de la Craiova, dar si al uzinei JCI din Sunderland, Marea Britanie, iar apoi al uzinei JCI din Liverpool, Marea Britanie. In 2015 a devenit director general TRW, la Roman.

Alexandru Oprescu are o experienta importanta si in domeniul serviciilor telecom pentru industrie si business, dobandita la Worth -Triumph Adler, care a fost urmata de o perioada de 8 ani ca director general intr-o fabrica din industria alimentara.

In calitate de director al Uzinei Mecanica si Sasiuri Dacia, Alexandru Oprescu este si membru al Comitetului de Management Grup Renault Romania.
Philippe Nottez ii succede lui Pierre Gilbert, preluand responsabilitatile de director al Uzinei Renault STA Ruiz si ii va raporta lui Patrice Haettel, Vicepresedinte Grup Industrial Nord-Est.

In 2016, uzina a produs in total 448.586 motoare (inclusiv K7), 530.493 de cutii de viteze si 859.000 de sasiuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri