Provident a adus in in 2011 in companie un numar de aproximativ 200 de persoane si vrea sa mentina ritmul angajarilor si in acest an.

La sfarsitul lui 2011 compania avea peste 600 de angajati, 52% dintre acestia fiind femei. Media de varsta in companie este de 34 de ani.

"Planurile noastre sunt sa continuam angajarile in aceeasi masura ca si in 2011, contand foarte mult contextul extern. Anul trecut am angajat in special pe pozitii din departamentul de operatiuni, respectiv peste 100 de persoane, datorita extinderii teritoriale, dar si pe fondul fluctuatiei de personal firesti. De asemnea, s-au facut angajari si in departamentele de suport, respectiv administrativ, antifrauda, financiar, call center, resurse umane", a declarat pentru wall-street.ro Csaba Gergely.

Potrivit acestuia, un numar important dintre cele 200 de persoane care vor fi angajate, vor fi aduse pe functia de development manager, duin cadrul departamentului de operatiuni.

"Cautam oameni cu calitati in planificare si organizare si deschisi pentru oferirea de servicii catre clienti", a explicat Gergely.

“In contextul in care avem un business in care crestem prudent, din punct de vedere al resurselor umane, selectia si recrutarea sunt cruciale. Si in 2012, focusul pentru ca procesul de selectie si recrutare sa fie eficient si eficace va ramane acelasi, pentru ca trebuie sa aducem peste 200 de oameni talentati", a precizat seful de HR al Provident Financial Romania.

Tot in 2012, compania va investi in medie 750 de euro pentru pregatirea fiecarui angajat selectat pentru programe de training.

"Nu stim inca ce procent dintre angajati va beneficia de training. Calendarul de training va fi incheiat pentru 2012, dupa ce se termina procesul de management al performantei, dupa ce stabilim obiectivele si concretizam un plan de dezvoltare. Acesta nu va include doar training, ci si proiecte diferite in care oamenii pot fi implicatii. Daca in 2011 costul mediu pentru training a fost de 670 de euro pentru fiecare angajat, in acest an suma va creste la 750 de euro", a explicat Csaba Gergely.

Citeste si:

Cum vor fi alesi cei care vor beneficia de pregatire profesionala

"Noi avem doua tipuri de nevoi, pentru competente tehnice si pentru competente manageriale. Oamenii sunt alesi in functie de aceste nevoi. (...) Este o decizie de management, cum aloci resursele asa incat sa se potriveasca si cu planurile de dezvoltare ale angajatilor, dar si ale companiei", a mai spus Gergely, care a adaugat ca in 2011 o mare parte dintre cei 600 de angajati au beneficiat de pregatire profesionala.

Pe langa cei 600 de angajati ai companiei, Provident Financial Romania colaboreaza cu aproximativ 3.300 de agenti. Un colaborator al companiei, poate obtine intr-o luna venituri de pana la 4.000 de lei, sustin oficialii companiei.

"Noi colaboram cu peste 3.300 de agenti, ei sunt in marea majoritate PFA (persoane fizice autorizate n.r. ) care mai au un loc de munca. Dintre acestia, peste 75% sunt femei intre 35-55 ani. Munca de agent este un job pentru care pot sa lucreze dupa program sau in weekend, iar venitul lor creste in functie de timpul alocat", a precizat Gergely.

Csaba Gergely are 42 de ani si ocupa de la jumatatea anului 2009 functia de director de resurse umane la compania de credite de consum Provident Financial Romania. Anterior, el a condus echipele de consultanta in HR din PriceWaterhouseCoopers (PwC) Romania, iar din ianuarie 2008 pana februarie 2012 a fost presedintele HR Club, asociatia profesionala a specialistilor de resurse umane din Romania.

Provident, parte a grupului britanic International Personal Finance cu peste 5.000 de angajati, si-a inceput activitatea in Romania in anul 2006 printr-o operatiune-pilot in Bucuresti. Compania este singura institutie financiara din Romania care ofera imprumuturi la domiciliu.