Universitatea Danubius a lansat un program de Executive MBA, dedicat managerilor de top si antreprenorilor din Romania si din jumatatea de est a Europei, in parteneriat cu Universitatea Arcadia din Pennsylvania, .
Programul pune accent pe o noua viziune globala indispensabila mediului economic actual.

Programul international de administrare a afacerilor are la baza un principiu de amortizare a investitiei prin intermediul notiunilor care se pot aplica imediat ce sunt parcurse in cadrul modulelor de curs.

MBA-ul este concentrat pe durata unui an si cuprinde 10 module de curs sustinute de profesori cu anvergura internationala, care provin din diferite culturi de afaceri, de la cultura asiatica la cea europeana si americana.

„Deschiderea din estul Europei, alaturi de prezenta in Franta, Singapore si Statele Unite ale Amercii, ne ofera o noua perspectiva, mai ales pentru ca in zona Europei de Est managerii ajung in pozitii de top management mai repede, in medie cu sapte ani, decat omologii din Statele Unite. Acest lucru accentueaza nevoia unei baze solide de informatii care sa ii ghideze in ascensiunea lor ierarhica si sa le ofere, in acelasi timp, oportunitatea de a aplica imediat informatiile si experientele acumulate prin acest program de International MBA, astfel incat sa dobandeasca un real avantaj competitiv” a declarat Prorectorul Universitatii Arcadia, Dr. Steve O. Michael, care ocupa pozitia de vicepresedinte al Departamentului International de Relatii Academice.

„Un astfel de program pune Romania pe harta marilor centre educationale, nu doar in zona de Sud-Est a Europei, ci si in zona Asiei. Acest program MBA democratizeaza accesul la informatii pe care cursantii le pot aplica imediat, iar acest lucru se traduce in performanta imediata” a declarat Andy Pusca, Rector al Universitatii Danubius.

De asemenea, la inceputul anului 2013, pentru dezvoltarea educatiei de business, Universitatea Danubius a infiintat Danubius International Business School care ofera, impreuna cu Arcadia University (SUA), programul International MBA pentru Europa Centrala si de Est.

Avand un numar de peste 3000 de studenti anual, Universitatea Danubius este singura universitate privata din Romania prezenta in Ghidul Excelentei, editia 2012, publicata de Cambridge University.

Fondata in 1853, Universitatea Arcadia este plasata de raportul U.S. News & World Report in topul celor mai bune 35 de universitati din Nordul Statelor Unite ale Americii. Totodata, Universitatea Arcadia este cotata ca fiind numarul 1 in Statele Unite pentru programele de studiu internationale (study abroad).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri