Ajunsa la a doua editie, conferinta WS2GROW este organizata de wall-street.ro si sustinuta de 7card, Lugera, Oracle si Smart Experience.

Potrivit lui Savuica, 84% din companii anticipeaza o lipsa acuta de lideri in urmatorii 5 ani si doar 19% dintre acestea spun ca sunt extrem de eficiente in dezvoltarea liderilor. Insa, reprezentantul Lugera sustine ca liderii pot fi formati, nu trebuie sa fie neaparat innascuti.

"Eu cred ca liderii ar trebui sa aiba partea de empatie si generozitate destul de mare, sa isi motiveze echipa si sa stie sa zambeasca. In plus, pe o piata atat de nebuna cum este in 2017, o piata a candidatilor si nu a angajatorilor, un lider trebuie sa stie sa creasca talente", a sustinut Cristina Savuica.

Totodata, cum piata muncii este in schimbare, pana in 2020 48% din forta de munca va fi reprezentanta de Millenials. Desi peste jumatate dintre acestia isi doresc sa devina lideri la locul de munca, doar 24% dintre ei se considera bine pregatiti pentru acest rol. De asemenea, o treime dintre Millenials ar pune pe primul loc dezvoltarea si starea de bine a angajatilor si doar 10% dintre acestia spun ca un lider adevarat este interesat doar de rezultate financiare.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu