“Vrem sa ne dezvoltam in Romania. Ne propunem sa continuam investitiile la fabrica din Timisoara si avem in plan sa ne extindem activitatea. Este un angajament pe termen lung. Am investit pana in prezent peste 10 milioane de euro de la preluarea brandului Joe la nivel local, bani care au fost directionati in special catre dezvoltarea fabricii, in echipamentele folosite, in traininguri, dar si in procesele continue de tehnologizare si retehnologizare. (…) Fabrica se schimba de la o luna la alta, ultima data am fost in vizita in urma cu aproape doua luni. Vad deja lucruri noi. Pas cu pas ne dezvoltam. Investim in principal pe partea de echipament”, a declarat Herve de Froment (foto), directorul general Nestle Romania.

Potrivit reprezentantilor Nestle, compania elvetiana pregateste in Romania o serie de investitii, care s-ar putea derula chiar din acest an si vizeaza in special extinderea liniilor de productie si cresterea performantei in fabrica. “Nestle Romania este o companie inca tanara, iar angajamentul pe care ni l-am luat este de a continua investitiile pe plan local. Avem bugetate o serie de investitii care vor fi in special directionate catre extinderea productiei”, a precizat seful Nestle.

Intrebat de posibilitatea de a deschide in Romania si noi facilitati de productie pentru alte produse din poftofoliu, Herve de Froment a precizat ca in momentul de fata activitatea Nestle in Romania se va concentra in jurul celor doua divizii de activitate – napolitane si cafea, restul produselor aflate in portofoliul companiei fiind importante de la fabricile din regiune.

Investitii de peste 10 milioane de euro de la preluarea Joe

Nestle a investit in Romania peste 10 milioane de euro in dezvoltarea fabricii din Timisoara, de la preluarea Joe din anul 2001, suma care nu include si valoarea de achizitie a facilitatii din Vestul tarii.

Nestle a investit peste 10 milioane de euro in fabrica de la Timisoara

Nestle a investit peste 10 milioane de euro in fabrica de la Timisoara

Compania a preluat brandul Joe de la trei antreprenori romani in urma cu 14 ani, iar de atunci si pana in prezent l-a dezvoltat in permanenta ajungand ca in momentul de fata fabrica de napolitane sa produca un volum total de peste 6.000 de tone anual, pe o piata care se ridica la un volum total de 12.000 de tone, a carei valoare estimata reprezinta circa 55 de milioane de euro.

La fabrica din Timisoara, Nestle produce napolitane si cafea, dar in portofoliu se afla opt divizii. “Cea mai mare pondere in business este rezultata in urma comercializarii cafelei la nivel local, sub brandul Nescafe (18%), urmata de segmentul de dulciuri, cu 16%, unde Joe detine cea mai mare pondere in vanzari”, a mai precizat Herve de Froment.

Conform datelor companiei elvetiene, anual in Romania sunt produse peste 90 de milioane de napolitane. Fabrica are un numar de 440 de angajati, dintre care 350 sunt angajati numai in procesul de productie, pe suprafata totala de peste 20.000 metri patrati.

Nestle acopera in Romania opt divizii precum bauturi, dulciuri, produse culinare, inghetata, cereale pentru mic dejun, produse pentru sugari, hrana pentru animale si vending.

Pe langa brandul Joe, Nestle mai produce la fabrica din Timisoara si cafeaua solubila Nescafe, volumul total de vanzari al celor doua divizii de productie fiind in proportii egale la un total de 12.000 de tone.

Citeste si:

Trebuie sa citesti si REPORTAJ: Cum se fac napolitanele Joe la Timisoara. O incursiune prin productia unora dintre mai populare dulciuri din Romania

40% din productia fabricii din Timisoara, la export

Potrivit datelor Nestle, 40% din productia totala de 12.000 de tone de napolitane si cafea solubila merge la export, pe pietele din Grecia, Bulgaria, Olanda, Franta, Marea Britanie sau Israel. De la fabrica din Timisoara, Nestle exporta exclusiv pe piata din Ungaria brandul de napolitane Balaton, ponderea totala a vanzarilor de napolitane la export fiind de 25%.

Potrivit datelor furnizate de Nestle la Ministerul de Finante, compania elvetiana a inregistrat la nivelul anului 2012 afaceri de 161 de milioane de euro si un profit de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul trecut managerul Nestle sustine ca vanzariel au fost “similare cu cele din 2012”.

“Desi sezonul verii de anul trecut nu a fost unul favorabil pentru vanzarile de inghetata, vanzarile inregistrate de companie in cursul anului trecut s-au situat in linie cu cele din urma cu un an”, a spus Herve de Froment
Joe reprezeinta al treilea brand ca importanta din portofoliul de produse al companiei – peste 10% din totalul business-ului in Romania – principalele branduri comercializate fiind Nescafe si Maggi.

20 de ani de prezenta pe piata din Romania

Fabrica Joe din Timisoara si-a inceput activitatea efectiva in vara anului 1995, cu o reprezentanta formata din numai sase angajati. La acel moment, principalul obiect al activitatii era reprezentat de importul de cereale pentru micul dejun, cafea, hrana pentru bebelusi, supa instant sau condimente.

Preluarea efectiva a brandului de napolitane Joe a fost realizata in anul 2001, devenind una dintre cele mai apreciate marci din portofoliu, conform reprezentantilor companiei.

Compania Joe IBC a fost infiintata in anul 1994, o data cu intrarea pe piata si a Nestle, iar principalii actionari ai companiei au fost Florentin si Daniel Banu, dar si Vasile Chiriac. Cei trei au dorit sa investeasca intr-o companie al carei obiect de activitate sa fie productia, iar ideea afacerii cu napolitane a fost dezvoltata avand in vedere faptul ca actionarii de atunci au constientizat costurile scazute de productie in acest domeniu.

La inceput, activitatea se desfasura intr-un garaj de circa 400 metri patrati, cu 30 de angajati, perioada in care blaturile de napolitana erau importate din Austria, fiind ulterior taiate si ambalate local. Pe atunci exista un singur sortiment de napolitane - Vienna Wafers - cu crema de cacao si ambalaj auriu, iar livrarile la clienti se faceau cu masinile personale ale actionarilor.

In prezent, fabrica Joe de la Timisoara se intinde pe o suprafata de peste 20.000 de metri patrati, in care lucreaza peste 400 de angajati. Totalul numarul de angajati la nivel national pentru Nestle se ridica la circa 1.000 de salariati.

Principalii concurenti ai Nestle pe segmentul napolitanelor sunt Alka si European Food, iar la nivelul business-ului general pricipalii concurenti sunt Mondelez, Ferrero si Mars.

Sursa foto: Patrick Vrabie | WALL-STREET.RO