Cei trei actionari, Vlad Dumitru, Iulian Stanciu (eMag) si Ioana Iancu au investit in lansarea localului circa 3 milioane de euro si estimeaza ca vor recupera investitia in 4-5 ani. „Vom organiza targuri, evenimente, spectacole si punem la dispozitie si transport gratuit din si inspre centrul vechi al orasului”, detaliaza Dumitru. Aceste microbuze, doua la numar, vor opri in statiile RATB si fac tururi non-stop, seara si noaptea, intre centrul vechi al orasului si Beraria H.

Pretul berii incepe de la 7 lei si vor fi circa 15 tipuri disponibile. Beraria a angajat 120 de oameni dintre care peste 80 sunt chelneri. „Suntem inca in amenajare dar vom fi gata pentru spectacolul de maine (de vineri – n.r.). Unele evenimente vor fi gratuite, altele cu bilet de intrare – spectacole vor avea loc de miercuri pana sambata, inclusiv. Locurile de parcare nu vor reprezenta o problema – avem rezervat, pentru clienti, o parcela de 3.200 de metri patrati. Estimam 700.000 de vizitatori pe an”, mai spune Dumitru.

Beraria H se va deschide oficial astazi, vineri. Cum ti se pare localul si ideea antreprenorilor? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.