Liviu Pop le-a transmis sindicalistilor din Complexul Energetic Oltenia ca Guvernul nu doreste sa inchida nici CE Oltenia, nici Complexul Energetic Hunedoara, se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de ministrul delegat pentru Dialog Social. In acest context, ministrul s-a referit si la solicitarea delegatiei FMI si CE privind restructurarea masiva a companiilor energetice Hunedoara si Oltenia. "Dupa cum ati putut vedea nu s-a ajuns la un acord in acest sens. Guvernul nu doreste inchiderea celor doua companii, de asta va pot asigura”, a spus ministrul Liviu Pop, citat de Mediafax.

Mai mult, ministrul delegat pentru Dialog Social a adaugat ca isi doreste ca producatorul de energie Oltenia sa revina pe profit, apreciind ca sunt necesare anumite programe de eficientizare in acest sens. Sindicalistii au reclamat conducerea CEO ca a propus reduceri salariale si disponibilizari de personal. Printre altele, acestia i-au solicitat ministrului Liviu Pop modificarea Legii 62/2011 privind Dialogul Social si deblocarea negocierilor pe noul contract colectiv de munca. "Solutionarea problemelor nu se face in strada, ci prin comunicare, printr-un dialog permanent intre toti actorii implicati", a spus Liviu Pop, in contextul in care Primaria Targu Jiu a avizat un nou miting de protest organizat de sindicatele din minerit si energie.

Salariile nu sunt reduse, insa angajatii pleaca

Discutiile ministrului delegat pentru Dialog Social cu administratia si sindicatele din CE Oltenia au durat aproape patru ore, desi acestea erau programate sa se finalizeze dupa cel mult o ora. La finalul discutiilor, managerul privat al CE Oltenia, Laurentiu Ciurel, a declarat ca unitatea nu va reduce salariile angajatilor cu 40 la suta, asa cum au declarat acestia la mitingul organizat joia trecuta la Targu Jiu si la care au participat peste 5.000 de oameni. Ciurel a mai spus ca reducerea salariala programata pentru 2015 este de doar 2,3 la suta, insa, incepand cu 1 martie, urmeaza sa fie disponibilizati aproximativ 3.000 de angajati.

El a precizat va fi vorba de peste 1.000 de angajati de la cariera Berbesti, care va fi externalizata si cedata catre CET Govora, precum si de angajati care, in mare parte, mai au un an sau doi pana la pensie si care vor intra intr-un program de protectie sociala in baza caruia vor primi lunar circa 1.700 de lei, pana la atingerea varstei de pensionare. Pe de alta parte, vicepresedintele Federatiei Nationale Mine Energie, Dumitru Parvulescu, a declarat ca joi, la Targu Jiu, va fi organizat un nou protest al minerilor si energeticienilor, la care sunt asteptati aproximativ 5.000 de oameni.

Citeste si:

"Oamenii vor sa iasa in strada pentru ca actualul manager privat duce compania in faliment. Adica da afara 3.000 de oameni, mareste productia de carbune cu 15 la suta, pe cea de energice cu 5 la suta, iar la salarii spune ca reducerile sunt de doar 2 la suta! Incotro credeti ca ne indreptam? Oamenii simt ca lucrurile nu merg in directia cea buna si de aceea vor sa protesteze din nou. Ce va fi dupa aceea vom vedea”, a afirmat Parvulescu. Potrivit unui comunicat al CNS Cartel Alfa, protestul programat pentru joi "reprezinta un strigat disperat al salariatilor CEO fata de situatia dezastruoasa in care a ajuns intreprinderea in urma «managementului privat» instituit in societate".

Federatia Nationala a Sindicatelor din Mine Energie si CNS Cartel Alfa solicita Guvernului si ministrului delegat pentru Energie destituirea managerului CEO, Laurentiu Ciurel, reclamand managementul deficitar. In 5 februarie, peste 5.000 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia au participat la un miting de protest in centrul municipiului Targu Jiu, reclamand posibile reduceri de salarii si de personal. Premierul Victor Ponta a anuntat luni ca Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI si CE in actuala misiune de evaluare, cele doua institutii cerand cresterea abrupta a pretului la gaze pentru populatie si CET-uri din aprilie si restructurarea masiva a companiilor energetice Hunedoara si Oltenia.

Ponta preciza ca, in aceste conditii, nu va fi semnata o scrisoare de intentie si ca discutiile pe aceste doua puncte de divergenta, anuntate anterior, vor continua in aprilie, acordul ramanand insa in vigoare.
Complexul Energetic Oltenia, care include exploatarile de lignit din Oltenia, termocentralele de la Craiova, Turceni, Rovinari si Braila, are in prezent 19.000 de angajati si poate asigura peste 40% din necesarul de energie electrica al Romaniei.