El a precizat ca demersului Romaniei de prelungire cu sase luni a termenului in care sa poata fi decontate fondurile primite prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013 i s-au alaturat 16 state membre UE si ca se doreste ca pentru acest program, cu fonduri disponibile de 9,3 miliarde euro, sa existe un grad de absorbtie apropiat de 100%. Ministrul a raspuns astfel unor informatii referitoare la faptul ca Romania ar fi pierdut 400 de milioane de euro din fondurile de dezvoltare rurala, potrivit Mediafax.

Potrivit ministrului, gradul de absorbtie a fondurilor din acest program este de 85% si ar urca la 90%, daca acest demers va fi aprobat. "Vreau sa informez clar ca toti fermierii care au inceput proiectele sau sunt in perioada de implementare vor primi fondurile ca si pana acum. In urma demersului, chiar daca nu vom reusi prelungirea cu 6 luni, fermierii pot deconta cheltuieli si dupa 31 decembrie, numai ca, tehnic, ele vor fi decontate din programul 2014-2020. Asadar, am putea vorbi de un grad de absorbtie de peste 90%", a spus Constantin. Propunerea de prelungire cu sase luni cu sase luni a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 a fost aprobata de 16 state membre ale Uniunii Europene, insa comisarul european pentru Agricultura, Phil Hogan, a declarat ca este nevoie si de acceptul Consiliului European.

Propunerea a fost avansata de ministrul Constantin cu ocazia reunirii Consiliului Agricultura si Pescuit de la Luxembourg. El sustinea, saptamana trecuta, ca, printr-o eventuala prelungire cu sase luni a PNDR, Romania va mai putea atrage 400 de milioane de euro din fonduri europene. Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Phil Hogan, a explicat ca procedura legislativa nu ar permite Comisiei Europene modificarea actelor juridice europene si ca ar fi nevoie de acceptul Consiliului si Parlamentului European, arata Ministerul Agriculturii, intr-un comunicat remis miercuri.