Incepand cu 7 octombrie, hipermarketul Auchan Oradea si-a marit suprafata de vanzare de la 6.200 mp la 9.600 mp, o crestere de 55% a suprafetei de vanzare, ajungand la un total de 55.000 de repere aflate la vanzare.

Astfel, au fost extinse spatiul destinat sanatatii (produse eco/bio, fara gluten, dietetice, etc.), universul produselor internationale (700 produse din care 270 maghiare), universul frumusetii cu o gama de peste 2.200 de produse de ingrijire personala - inclusiv un nou concept make-up store, a fost creata o importanta zona multimedia cu peste 2.000 de produse in cadrul universului electronice si electrocasnice – un spatiu, modern si inovator unde clientii pot beneficia de ultimele noutati, a fost dezvoltat universul casa cu peste 1.000 de noi articole, au fost puse impreuna si au fost extinse raioanele bricolaj, articole pentru sport si produse pentru diferite hobby-uri: peste 4500 articole.

Totodata, a fost creat un spatiu destinat materialelor textile cu produse marca proprie In Extenso (peste 1.500 produse pentru intreaga familie - barbati, femei, copii, bebelusi), precum si un loc de joaca multimedia pentru copii si o zona de recreere pentru seniori.

Citeste si:

Auchan a intrat in Romania prin deschiderea primului magazin din tara pe 7 noiembrie 2006, cand a inaugurat locatia din cartierul bucurestean Titan. In prezent, Auchan detine 33 de hipermarketuri, cu o suprafata neta de vanzare de 276.500 mp – al doilea comerciant din tara, cu circa 11.000 de angajati – al patrulea angajator privat din Romania, cu o cifra de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de euro in 2014.

Extinderea magazinului din Oradea face parte dintr-un plan investitional derulat de catre francezii de la Auchan si inceput inca din urma cu mai mult timp.

Principalii concurenti ai Auchan la nivel local sunt Carrefour, Kaufland, Cora, Billa si Mega Image, precum si Metro sau Selgros.