Cu o investitie de 40 milioane euro, retailerul Auchan va deschide, in toamna, cel de-al doilea hipermarket din Romania, la Targu Mures.
Hipermaketul Auchan din Targu-Mures este cel mai mare magazin de acest gen din oras si are o suprafata de vanzare de 8.500 de metri patrati, 40 de case de marcat si o parcare de 1.600 de locuri. " Hipermarketul este ancora unui amplu proiect comercial, European Retail Park Targu-Mures, care cuprinde un mall cu 100 de magazine si restaurante, un magazin de bricolaj Baumax, un magazin Media Galaxy, precum si un magazin de mobila", au afirmat reprezentantii Auchan, potrivit NewsIn.

Noul magazin Auchan Targu-Mures situat pe strada Gheorghe Doja, la iesirea spre Cluj-Napoca, va creea 400 de locuri de munca noi. Principalele posturi disponibile sunt operatori pentru casele de marcat, lucratori comerciali, agenti de paza si protectie, brutari, patiseri, macelari, vanzatori pescarie, vanzatori produse proaspete, vanzatori pentru raioanele de produse electronice si electrocasnice, tehnicieni de intretinere, receptioneri pentru marfa.

Pentru aceasta campanie de recrutare Auchan a deschis un birou de angajari, in apropierea magazinului. "Este un birou de recrutare cu toate serviciile incluse, de la interviuri si teste specifice, pana la analizele medicale necesare angajarii si angajarea propriu-zisa, toate sub acelasi acoperis", a declarat directorul hipermarketului Auchan Targu-Mures, Leonard Nistor.

Auchan a deschis primul sau magazin in Romania, in noiembrie 2006, in cartierul bucurestean Titan, dupa o investitie de 40 milioane euro. MGV Distri-Hiper Romania, operatorul hipermarketului Auchan, a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 19 milioane euro si pierderi de patru milioane euro.

Grupul comercial Auchan va deschide in a doua jumatate a acestui an inca trei magazine la Cluj-Napoca, Pitesti si Bucuresti. Acestor investitii le vor mai urma in 2008 doua hipermarketuri la Constanta si Timisoara, portivit oficialilor Auchan.

Grupul francez Auchan este prezent in alte 11 tari, avand 389 de hipermarketuri. Cifra de afaceri pe plan mondial a diviziei de hipermarketuri a fost de 27,6 miliarde euro, adica 78% din totalul cifrei de afaceri a grupului Auchan care mai desfasoara activitati in domeniul bancar, imobiliar si al supermarketurilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri