Preturile pentru piata interna au urcat fata de septembrie cu 0,6%, iar cele pentru piata externa cu 0,4%.

"Pe sectiuni (sectoare de activitate) s-au inregistrat cresteri de pret la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+0,7%) si in industria prelucratoare (+0,6%). In industria extractiva preturile au scazut cu 0,5%. La distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, preturile s-au situat la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara. Pe marile grupe industriale se constata cresteri de pret in industria bunurilor de capital (+1,0%), industria energetica (+0,8%), industria bunurilor de uz curent (+0,8%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+0,7%). In industria bunurilor intermediare s-au inregistrat scaderi de pret (-0,1%)", se arata intr-un comunicat al INS.

Fata de octombrie 2011 INS noteaza majorari de preturi la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (21,7%), industria prelucratoare (7,2%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (4,6%) si industria extractiva (2,5%).