"Cu toata complexitatea generata de combinarea diferitelor seturi de norme, de practici si calendare comunitare si nationale in cadrul aceluiasi proiect, in multe tipuri de proiecte publice, un parteneriat public-privat in care se atrag si fonduri structurale se poate dovedi solutia optima", se arata in expunerea de motive a proiectului.

Autorii documentului arata ca atunci cand proiectul va fi unul "relativ simplu", putand fi structurat integral de partenerul public sub aspect tehnic si juridic, se va aplica OUG 34/ 2006 (privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii), fie sub forma unei achizitii publice, atunci cand partenerul public il poate finanta integral, fie sub forma concesiunii in cazul in care finantarea si riscurile sunt preluate de partenerul privat.

Proiectul de lege prevede ca durata contractului de parteneriat public-privat va fi stabilita in principal in functie de termenul de amortizare a investitiilor realizate de societatea de proiect si/ sau de modalitatea de finantare, astfel incat sa se asigure atat un profit rezonabil, cat si preturi suportabile pentru serviciile prestate publicului.

Legea va reglementa atat parteneriatul public-privat institutional, cat si pe cel contractual, dar va impune derularea investitiei prin intermediul unei societati de proiect avand acest obiect exclusiv de activitate.

Societatea de proiect va avea drept actionari fie partenerul privat alaturi de cel public, fie exlusiv pe cel dintai.

"Este reglementata posibilitatea utilizarii fondurilor publice in cadrul proiectelor de parteneriat public-privat iar modalitatile prin care partenerul public poate contribui la realizarea proiectului sunt enumerate de lege", potrivit expunerii de motive.

Partenerul public va putea contribui la realizarea investitiei prin drepturi constituite in favoarea societatii de proiect, contributii in numerar la capitalul acesteia, asumarea unor obligatii de plata sau acordarea de garantii in favoarea finantatorilor precum institutii de credit sau financiare.

In plus, acesta va putea participa la investitiile necesare cu resurse financiare provenind exclusiv din fonduri nerambursabuile sau contributie nationala, in conditii care vor fi specificate in normele de aplicare a legii.

Potrivit noii reglementari, veniturile societatii de proiect pe perioada derularii investitiei pot proveni atat din tarifele colectate de la utilizatorii bunului sau servicului, cat si din plati realizate de partenerul public.

Citeste si:

Contractele vor fi atribuite prin procedura de dialog competitiv iar partenerii publici vor putea autoriza investitorii privati sa prezinte oferte alternative si vor solicita acestora constituirea unei garantii de participare in cuantum de 0,5% din valoarea estimata a contractului, fara TVA.

Partenerii publici, autoritati sau institutii locale, centrale si regionale, vor putea modifica partea reglementara a contractului de parteneriat public-privat si il pot denunta unilateral, cu notificarea prealabila a partenerului privat si a societatii de proiect, din motive exceptionale legate de interesul national sau local.

In cazul in care modificarea sau denuntarea acordului ii genereaza prejudicii, partenerul privat va avea dreptul sa primeasca despagubiri conform contractului, iar in cazul unui dezacord cu privire la cuantumul acestora, suma va fi stabilita de instanta judecatoreasca sau arbitrala.

Bunurile construite integral sau dobandite de societatea de proiect cu finantare privata vor putea fi proprietatea societatii de proiect pe durata contractului de parteneriat sau vor putea fi transferate in proprietatea partenerului public inainte de incetarea acestuia, cu plata de catre acesta a unui pret a carui valoare si modalitate de plata vor fi stabilite prin respectivul acord.

La incetarea din orice motiv a contractului, bunurile realizate sau dobandite de societatea de proiect, reprezentand obiectul proiectului public precum si cele necesare derularii serviciului public, vor fi transferate partenerului public libere de sarcini, in buna stare de functionare.
Daca acordul a incetat ca urmare a expirarii termenului pentru care a fost incheiat, bunurile respective vor fi transferate cu titlu gratuit.

"La incetarea contractului de parteneriat public-privat din orice motiv, cu exceptia expirarii termenului pentru care a fost incheiat, bunurile realizate sau dobandite de societatea de proiect si reprezentand obiectul proiectului public, precum si cele necesare derularii servicului public vor fi transferate partenerului public cu plata unei compensatii stabilite conform contractului de parteneriat public-privat, in functie de valoarea neamortizata a acestor bunuri", se arata in proiect.

Departamentul pentru proiecte de infrastructura si investitii straine va elabora normele de aplicare a legii, pe care le va supune spre aprobare Guvernului, in termen de 60 de zile de la publicarea acesteia in Monitorul Oficial.

Legea actuala privind parteneriatele public-private, din 2010, va fi abrogata la intrarea in vigoare a celei noi.