2005 a adus evoluţii spectaculoase şi interesante n ceea ce priveşte salariile, att din perspectiva angajaţilor ct şi a angajatorilor. Aflat, la ediţia a treia, ghidul Biz al salariilor prezintă, actualizate la nivelul anului 2005, pragurile salariale minime şi maxime exprimate n euro n 10 din cele mai dinamice sectoare din ţară: auto, bancară, farmaceutică, bunuri de larg consum, hotelieră, imobiliară, informatică, publicitate, resurse umane şi retail.
Calcularea salariilor se face n funcţie de tipul companiei şi de zona geografică care are un impact esenţial asupra afacerii. Cauze principale ale creşterilor salariale sunt: introducerea noii cote de impozitare care a avut ca efect şi introducerea leului ca bază de calcul. Din cauza deprecierii monetare, angajaţii trebuie să-şi negocieze salariul n valută.

Conform analizei, motivaţiile externe ale anagajaţilor (salariul, siguranţa postului, condiţiile de lucru) au devenit mai importante dect conţinutul postului. Principalul mijloc de motivare este salariul fix mai mare şi acordarea de comisioane procentuale mai mici pe baza performanţei. Angajaţii cu vechime sunt de asemenea importanţi pentru organizaţii. Vor ncepe să fie apreciate concediile de maternitate şi pachetele de beneficii care includ servici medicale.

Mai mult, articolul oferă informaţii esenţiale despre factorii "interni" şi "externi" care au influenţat evoluţia salariilor n acest an şi lucrurile pe care trebuie să le ştie orice persoană care urmăreşte o carieră n una din industriile prezentate.

Următoarea provocare pentru piaţa muncii vor fi generate de trecerea la leul greu.Cum trebuie semnate contractele, colaborarea n regim de microntreprindere şi PFA, cum trebuie să se vndă un viitor angajat pentru a obţine condiţii bune de lucru, toate acestea n revista Biz, nr. 104.

Topul salariilor n 2005


Auto

Departamente: administrativ (100-800 Euro), financiar (250-3000 Euro), resurse umane (300-1200 Euro), logistica (250-1000 Euro), marketing si vanzari (300-1200 Euro), IT (700-900 Euro)

Farmaceutice

Departamente: administrativ (150-900 Euro), financiar (200-3000 Euro), resurse umane (300-1500 Euro), logistica (250-1200 Euro), marketing si vanzari (450-1800 Euro), IT (200-1200 Euro)
+ medical manager este un post specializat care cere cunoasterea foarte buna a produselor, a pietei si a legislatiei (900-1500 Euro)

Industria hoteliera

Departamente: Receptie (150-500 Euro), Food & beverage (130-1200 Euro), Bucatarie (200-1300 Euro), Marketing si vanzari (200-650 Euro) achizitii (220-600 Euro), resurse umane (250-700 Euro), tehnic si IT (200-250 Euro)

Imobiliare

Departamente: Marketing si PR (300-800 Euro), financiar (300-800 Euro), servicii (300-1500 Euro), vanzari (200-2000 Euro), investitii (200-3000 Euro), industrial (200-1500 Euro), inchirieri (200-1500 Euro), vanzari (200-1000 Euro), relocari birouri (200-1500 Euro), administrativ (150-1000 Euro), IT (300-100 uro)

Analiza / dezvoltare software

Departamente: Analisti (250-2000 Euro), administrare retea si sistem (250-1200 Euro), administrare baze de date (300-1500 Euro), suport tehnic (150-500 Euro), web design (200-2000 Euro), hardware (150-1500 Euro), management (1500-3000 Euro), consultanta vanzari (250-2000 Euro), marketing (200-1500 Euro)

Banci

Departamente: trezorerie (600-1500 Euro), corporate banking (1500-2500 Euro), retail banking (600-!000 Euro), relatii internationale (900-1800 Euro), administrativ (450-1200 Euro), resurse umane (900-1500 Euro), financiar (700-2500 Euro), IT (00-1500 Euro), juridic (700-1500 Euro), marketing si relatii publice (700-1800 Euro)

Publicitate

Departamente: client service (100-3000 Euro), planificare, media, creatie, productie, evenimente si relatii publice,

FMCG

Departamente: vanzari si distributie, marketing, financiar, resurse umane, logistica si achizitii

Resurse Umane

Departamente:consultanta, financiar, administrativ, IT, vanzari
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri