Produsul, intitulat "Perspective pentru Banii Tai", se adreseaza unei categorii extinse de clienti, cu varste cuprinse intre 18 si 75 de ani, iar incheierea contractului nu este conditionata de o evaluare medicala prealabila. Produsul poate fi achizitionat in perioada 15 mai - 21 iunie 2013, iar durata contractului de asigurare este de un an, incepand din 28 iunie 2013.

Asigurarea unit-linked acopera decesul din accident al titularului, suma asigurata fiind egala cu suma investita de acesta, dar nu mai mare de 20.000 de lei. In acest caz, despagubirea acordata beneficiarului consta in suma asigurata, la care se adauga valoarea contului. Daca decesul are o alta cauza, despagubirea este reprezentata de valoarea contului.

Performanta produsului se calculeaza pe baza evolutiei indicelui Eurostoxx 50, care cuprinde 50 de companii, din domenii de activitate diferite, din urmatoarele tari europene: Franta, Germania, Spania, Italia, Olanda, Belgia, Irlanda, Luxemburg. La maturitatea contractului, clientul marcheaza un profit de 10%, daca indexul este egal sau mai mare decat nivelul sau de la inceputul contractului, sau 95% din prima neta investita, daca indexul este mai mic decat acest nivel. Un avantaj suplimentar pentru clienti este evaluarea zilnica a unitatii de fond, informatie actualizata zilnic pe site-ul Eurolife ERB.

Citeste si:

Contractul poate fi incheiat pe o perioada scurta, de un an. Prima minima de asigurare este de 2.000 de lei. Costul asigurarii este de 1,25% din suma platita de client. Veniturile rezultate din produsele de asigurare nu se impoziteaza.

Bancpost este o banca universala, cu o prezenta de 22 de ani in Romania si peste 1 milion de clienti corporativi, de retail si institutionali si a dezvoltat retele extinse de peste 570 ATM-uri, 8.100 POS-uri si 260 APS-uri. Bancpost este partenerul exclusiv in Romania al American Express® in ceea ce priveste emiterea si acceptarea cardurilor de credit si este totodata reprezentant Visa si MasterCard.

Eurolife ERB Asigurari de Viata este societatea de asigurari a grupului Eurobank in Romania, cu operatiuni din 2007 si prime brute subscrise in 2012 de 14,9 milioane de lei.