In cursul lunii mai au fost inregistrat intrari de 1,61 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice si altele, conform Mediafax.

Ministerul Finantelor a atras in luna mai 3,75 miliarde lei prin plasarea de obligatiuni si certificate de trezorerie, sub imprumuturile din aprilie, care au totalizat 5 miliarde lei.

In aceeasi perioada, rezervele valutare au consemnat iesiri de 1,33 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta (inclusiv a sasea si a saptea rambursare de capital si dobanda din imprumutul de la Fondul Monetar International pentru care Banca Nationala a Romaniei a platit circa 846 milioane echivalent euro iar Ministerul Finantelor Publice circa 172 milioane echivalent euro) si altele.

Citeste si:

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,62 miliarde euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 mai 2013 au fost de 36,312 miliarde euro, fata de 36,166 miliarde euro la finele lunii aprilie.

Platile scadente in luna iunie 2013 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 555 milioane euro.