Euro a inchis in crestere usoara in piata interbancara locala, aproape de 4,42 lei, pe volume apropiate de medie, in contextul deprecierii monedelor din regiune, inainte ca in SUA sa fie publicate vineri datel privind piata muncii, care pot oferi indicii privind o viitoare crestere a dobanzilor Fed.

Aproape de ora 16:30, euro era tranzactionat in piata locala la 4,4195 lei, fata de 4,4140 lei pe finalul sedintei de miercuri.
Volumele au fost apropiate de media zilnica, schimburile dintre banci fiind perfectate intre un curs minim de 4,4143 lei/euro si un maxim de 4,4220 lei/euro, ambele inregistrate in prima parte a zilei. "Piata locala asteapta, probabil, datele importante de vineri privind piata muncii din SUA, care pot oferi indicii suplimentare privind momentul in care Rezerva Federala (Fed) va incepe sa majoreze dobanda cheie. Credem ca aceasta perioada mai linistita ar trebui sa se prelungeasca astazi si maine, insa vedem in continuare presiuni de depreciere asupra leului in pofida datelor mai slabe de miercuri privind economia SUA", afirma intr-o nota catre analisti si investitori economistul sef al ING Bank Romania, Ciprian Dascalu, conform Mediafax.

In regiune, forintul si zlotul s-au depreciat cu 0,4%. Pe pietele externe, dolarul a scazut cu 0,9%, la 0,9212 euro, iar francul elvetian a coborat cu 0,1%, la 0,9600 euro. Departamentul Muncii din SUA a anuntat ca numarul cererilor pentru ajutor de somaj inregistrate saptamana trecuta a scazut aproape de minimul a 15 ani. Astfel, saptamana trecuta au fost primite 268.000 de cereri pentru ajutor de somaj, pentru a patra saptamana consecutiv sub pragul de 300.000, care semnaleaza o imbunatatire a situatiei de pe piata muncii.

Autoritatile americane vor anunta vineri date privind locurile de munca din economie, exceptand sectorul agricol. Consolidarea pietei muncii sporeste argumentele pentru o crestere a dobanzilor Rezervei Federale a SUA. Dobanzile mai mari din SUA fac mai atractive plasamente in cea mai mare economie a lumii si atrag inapoi fondurile care au parasit Statele Unite, in contextul politicii monetare foarte relaxate a Fed din ultimii ani, pentru a gasi randamente mai ridicate pe alte piete, inclusiv in multe din economiile emergente.
Cursul pentru euro anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut joi cu 0,22 bani, la 4,4159 lei, iar dolarul a scazut cu 3,43 bani, la 4,0778 lei, in contextul deprecierii monedei americane pe pietele externe.

Miercuri, BNR a anuntat un curs pentru euro de 4,4137 lei, iar pentru dolar de 4,1121 lei. Referinta pentru francul elvetian a urcat cu 0,64 bani, de la 4,2354 lei la 4,2418 lei. Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au stagnat joi la 1,91% 2,35% pe an, in timp ce ratele pentru plasamentele saptamanale au coborat la 1,8% - 2,26% pe an, de la 1,83% - 2,3% pe an miercuri. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a urcat la 1,48% pe an, de la 1,47% pe an in sedinta precedenta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri