Cursul leu/euro a crescut cu 1% in ultimele sase sedinte, seria negativa a monedei nationale fiind continuata si ieri, cand BNR a anuntat un curs oficial de 4,4821 lei/euro. Decizia dezamagitoare a Bancii Centrale Europene (BCE) de saptamana trecuta a declansat trendul negativ, o parte din analisti anticipand ca pana la sfarsitul lui decembrie cursul va ajunge la 4,5 lei/euro.

Banca Centrala Europeana (BCE) a decis joia trecuta sa extinda achizitiile de obligatiuni pana cel putin in martie 2017, insa investitorii au fost dezamagiti dupa ce institutia a anuntat ca nu va mai pompa bani suplimentari in sistemul financiar european, valoarea achizitiilor lunare de titluri si obligatiuni urmand sa fie mentinuta cel mai probabil la nivelul actual, de 60 mld. euro.

Ciprian Dascalu, economist sef al ING Bank, crede ca o buna parte din deprecierea leului a fost cauzata de contextul international, iar o miscare importanta a fost efectuata cand piata interbancara era inchisa (30 noiembrie - 1 decembrie), moment in care a fost plasat un ordin mare din afara tarii, iar in contextul lichiditatii reduse leul s-a depreciat de la nivelul de 4,45, la 4,47 lei/euro.


"Decembrie era o luna importanta pe vremea cand remiterile erau mari. Nu mai este cazul de cativa ani, pentru ca muncitorii romani lucreaza in economii care isi revin mai greu", a mentionat Dascalu.

Posibilitatea unui deficit mai ridicat in 2016, in contextul evaluarilor destul de optimiste ale economiei in urmatorul an, a taierilor de taxe si a “generozitatii” in privinta salariilor din sistemul public, precum si posibilele efecte ale legii darii in plata asupra sistemului bancar sunt principalii factori interni cu influenta negativa asupra leului in aceasta luna, considera Claudiu Cazacu, seful departamentului de analiza al casei de brokeraj XTB Romania.

Decembrie este luna in care teoretic leul ar trebui sa se intareasca, avand in vedere ca romanii din strainatate trimit euro in tara, contribuind astfel la scaderea cursului. Cursul leu/euro a urcat insa cu 0,8% aceasta luna, iar in 7 din ultimii 10 ani a inregistrat de asemenea cresteri in decembrie. Estimarile pe curs nu sunt tocmai optimiste pentru sfarsitul lui 2015.

Anul Evolutie

Cum evolueaza cursul leu/euro in luna decembrie

2014 +1,3%
2013 +0,9%
2012 -1,7%
2011 -0,7%
2010 +0,1%

“Ma astept ca leul sa inregistreze un nivel apropiat de cotatia spot curenta si sa atinga un nivel de 4,5 la finalul acestui an. Principalul factor pentru EUR/RON in decembrie ar trebui sa fie fluxurile comerciale. Nu percep ce anume ar putea modifica perceptia macro asupra Romaniei si, implicit, ce anume ar putea genera presiuni speculative impotriva leului la finalul acestui an”, mentioneaza Mihai Nichisoiu directorul diviziei de Asset Management a casei de brokeraj Tradeville.

ING Bank are o estimare oficiala a cursului leu/euro de 4,45 pentru finalul acestui an, in vreme ce analistul XTB anticipeaza un nivel de 4,5 pentru acelasi interval de timp.

“Estimarea mea pentru EUR/RON la finalul anului este 4.50. Vor fi probabil perioade cand vom merge sub 4,45 dar si episodic depasiri ale lui 4,50. Ceea ce poate fi preocupant pe termen de cateva luni, in 2016, este alura graficului EUR/RON. Semnalele tehnice sunt orientate spre o depreciere mai accentuata a leului. Orice modificare importanta a bugetului pe anul viitor poate influenta cursul, mai ales daca nu merge inspre prudenta”, este de parere Claudiu Cazacu.

Decizia Rezervei Federale americane (FED) de pe 16 decembrie va fi de asemenea un moment important pentru leu si monedele din regiune, iar o majorare ar putea presiune pe curs in defavoarea leului, desi, cel mai probabil, efectele s-ar derula in timp mai lung, mai adauga analistul.

Fed va decide cel mai probabil cresterea dobanzii de politica monetara saptamana viitoare, pentru prima data in aproape un deceniu.Ultima data cand Fed a marit dobanda cheie a avut loc in iulie 2006.

“Sunt convins ca Fed-ul va livra pe 16 decembrie prima majorare a dobanzii cheie din SUA din ultima decada. Consensul la nivelul pietei este ca dolarul se va deprecia imediat dupa anunt, dar as fi prudent cu anticiparile - de vreme ce piata a fost prinsa gresit si cu alte ocazii recent. Daca insa dolarul chiar sa va deprecia post-Fed, probabil acest lucru nu se va vedea cu prea multa virulenta contra EUR - desi a dezamagit asteptarile saptamana trecuta, Banca Centrala Europeana continua sa promoveze abordari monetare ultra-relaxate. Mai degraba decat sa anticipez, prefer sa vad cum anume ‘imbraca’ Fed-ul decizia majorarii dobanzii cheie si, mai ales, cum reactioneaza piata in zilele imediat dupa”, spune Mihai Nichisoiu.

Leul a ajuns marti la cel mai slab nivel fata de euro din ultimele cinci luni. Cursul a crescut cu 0,18% pana la 4,4821 lei/euro.

Sursa grafic: Bloomberg

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »


Setari Cookie-uri