Pentru ca si-a permis sa semnaleze clientilor sai ca exista un risc politic de nationalizare a Pilonului II de pensii administrate privat (pensii private obligatorii), NN Pensii a primit cea mai mare amenda aplicata de ASF de la infiintarea autoritatii de supraveghere. Dupa un comunicat sec transmis presei miercuri, reactia dura data de presedintele PSD, Liviu Dragnea, pare ca a stimulat excesiv Consiliul ASF, care a amendat ulterior NN Pensii cu 1% din capital, echivalentul a 750.000 lei, si pe directorul general, Raluca Tintoiu cu 100.000 de lei si, in plus, i-a fost retrasa autorizatia. Totusi, cum nu iese fum fara foc, sa vedem care sunt sansele unei viitoare nationalizari.

Ce-i drept reactia lui Liviu Dragnea si deciziile ASF in legatura cu amenzile adresate NN Pensii si directorului general al companiei, Raluca Tintoiu, lasa putin spatiu Guvernului Grindeanu sa recurga la o eventuala nationalizare pe termen scurt, dar dupa cel putin sase luni perspectivele se pot schimba radical, odata ce efectele Legii salarizarii, de exemplu, vor avea un impact major asupra deficitului bugetar care va ajunge la 6%, dupa cum a comentat consecintele acesteia chiar Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.

"Guvernul ar fi trebuit sa se abtina, intr-un context in care deficitul era oricum foarte mare, de 3,9% conform proiectiei Comisiei Europene, chiar si fara noua Lege a salarizarii. Cu aceasta, lucrurile devin imposibile. Nu pot sa imi imaginez ce masuri poti sa iei si unde poti sa mai ajustezi cheltuielile bugetare atfel incat sa inchizi cu un deficit de 3%. Cand discuti despre cresteri salariale de 50% sau de 100% in sectorul bugetar, lucrurile au scapat deja de sub control si ai pierdut orice contact cu realitatea", a declarat Ionut Dumitru.

In opinia sa, o crestere medie in sectorul bugetar de 40-50% prin Legea salarizarii ar inseamna un efort bugetar brut de vreo 25 de miliarde de lei si undeva la 1,8% din PIB. "Comisia Europeana estima un deficit bugetar de 3,9% pentru anul viitor, iar daca adaugam acest 1,8% ne ducem spre 6% din PIB, situatie care din punctul meu de vedere este fara iesire. Ce masura poti sa iei care sa iti reduca deficitul cu 2-3%?". Sa fie nationalizarea pensiilor private?

Cine a starnit fumul cu privire la riscul de nationalizare a pensiilor private?

Inca de la lansarea sistemului de pensii private obligatorii, reprezentantii administratorilor au subliniat frecvent ca riscul politic de nationalizare va fii tot mai prezent, odata ce contributiile acumulate in sistem vor avea o valoare tot mai mare (8 miliarde de euro, in prezent). Drept urmare, politicienii ar putea fi tentanti sa acopere deficitele tot mai mare cu acesti bani, preluand din nou raspunderea pentru pensia generatiilor viitoare in seama integrala a Statului.

La inceputul acestei luni, prim-vicepresedintele PNL, Catalin Predoiu, arunca paie pe foc atunci cand sustinea ca Guvernul ia in calcul nationalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar. "Denunt un asasinat financiar cu autor... cunoscut! In culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discuta din ce in ce mai apasat de nationalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar", sustinea Catalin Predoiu.

Ulterior informatiile au fost dezmintite de mai multi parlamentari si inclusiv de catre ministrul Finantelor, Viorel Stefan, iar premierul Grindeanu l-a acuzat direct pe Catalin Predoiu de situatie: Este un "scandal pornit din dorinta unui competitor politic. Ma uit cu, nu stiu, dezamagire la acest mod de a face politica. De altfel, acest mod de a face politica a fost sanctionat de catre romani la sfarsitul anului trecut", a spus recent Grindeanu.

Dar, lucrurile s-au resimitit diferit in mediul privat si la nivelul administratorilor de pensii private obligatorii, in conditiile in care situatii similare au avut loc in Ungaria si Polonia, pentru acoperirea deficitului public sau pentru reducerea datoriei publice. Indiferent daca a fost o strategie politica din partea reprezentantului PNL sau doar de a testa atitudinea populatiei la o astfel de informatie, iresponsabilitatea declaratiilor politice care genereaza incertitudine pe termen scurt si mediu are alta scara de raportare in mediul de afaceri.

Tocmai de aceea, NN Pensii a considerat util sa isi informeze clientii ca "in ultimele saptamani, au existat discutii in spatiul public, cu privire la o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influentate de decizii politice precum inghetarea valorii procentului din venitul brut aferent contributiei la fondul de pensii, blocarea partiala sau integrala a virarii acestei contributii sau nationalizarea sumelor acumulate pana acum in conturile viitorilor pensionari.

De aceea, este important sa urmaresti permanent ce se intampla cu pensia ta si sa te implici activ in demersurile de economisire suplimentara pentru un trai decent la batranete. Speram ca aceste detalii sa contribuie la o mai buna informare despre pensia ta viitoare.

In eventualitatea unor masuri care ar afecta pensia administrata privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apara dreptul tau la proprietate asupra acestor bani. De asemenea, prin canalele pe care le avem la dispozitie (site, mass-media, e-mail), te vom tine la curent cu informatiile ce pot avea impact asupra viitoarei tale pensii", se arata in mesajul NN Pensii.

NN Pensii nu a inventat "nationalizarea"

NN Pensii nu a inventat aceste zvonuri, ci ele existau si reprezentau deseori teme de discutie. De exemplu, intr-o conferinta recenta a CFA, Dragos Neacsu, director general in cadrul Erste Asset Management, declara ca nationalizarea titlurilor de stat detinute in portofoliile fondurilor de pensii private obligatorii ar putea fi considerata o oportunitate pentru mediul politic de a reduce datoria publica, in conditiile in care fondurile de pensii detin chiar cea mai mare pondere a acesteia", spunea Dragos Neacsu.

Cel mult, compania NN Pensii poate fi acuzata de informarea clientilor sai, care, drept contribuabili la fondul de pensii, au cam aceeasi calitate ca niste actionari sau investitori. Si asa cum o companie transmite actionarilor informatii si rapoarte cu privire la riscurile de piata si politice in domeniul de activitate, accelasi model poate functona si in cadrul pensiilor private. Reamintim faptul ca, Ungaria a nationalizat fondurile private de pensii pentru a acoperi gaurile din bugetul de pensii, iar Polonia a nationalizat titlurile de stat detinute de fondurile de pensii private pentru a reduce datoria publica.

"Aceasta atitudine a fost observata recent in cazul companiilor de stat. S-a spus ca au prea multa lichiditate si rezerve neutilizate si ca plaseaza lichiditati in titluri de stat la care Statul plateste dobanzi. Poate ca atitudinea aceasta va fi extinsa si la fondurile de pensii. Intr-adevar, ar fi un risc in aeasta zona, dar cred ca ar fi o greseala majora nationalizarea. Din punctul meu de vedere, este singurul lucru bun in materie de sustenabilitate a sistemului de pensii pe termen lung, in ultimii 25 ani. Ar fi un furt la adresa cetatenilor inrolati in sistem. Sunt activele fiecaruia personal. Nu mai este vorba de un bun comun, al statului, ci e al fiecaruia dintre noi", spunea, de asemenea, Ionut Dumitru.

Liviu Dragnea, despre NN Pensii: o multinationala care isi bate joc de romani

"Nu suni la Guvern sa verifici daca asa ceva exista in intentia Guvernului si incepi sa trimiti sute si mii de mailuri incitand clientii bancii (care banca? - n.r.) la proteste. Eu cred ca Guvernul ar trebui sa ceara explicatii la ambasada Olandei, la Guvernul olandez si la conducerea ING din Olanda (de fapt este Nationale Nederlanden - n.r.) pentru ca ceea ce a facut aceasta companie de asigurari (pensii, de fapt - n.r.) in Romania poate puteau sa faca intr-o fosta colonie olandeza. In Romania nu se face asa ceva. Poate sunt suparati pe corvete, poate. Nu stiu. Dar nu poti sa pornesti un asemenea scandal din nimic, nu a existat nici in programul de guvernare, nici discutie in coaltitie, nici discutie in Parlament despre asa ceva. Ceea ce a facut aceasta companie de asigurari e nepermis. Din punctul meu de vedere ASF, Guvernul si ministerul de Finante trebuie sa actioneze foarte dur. Trebuie sa fie un exemplu si pentru celelalte multinationale care fac zeci de miliarde in Romania si care isi bat joc de romani", a declarat Liviu Dragnea, pentru Digi24.

Intrebarea pe care administratorii de pensii ar putea sa o adreseze politicienilor ar fi: cand Statul nu a respectat calendarul majorarii contributiei pentru Pilonul II cu 1% in fiecare an si a incalcat astfel prevederile Legii pensiilor private, de ce nu a fost nimeni din Guvern tras la raspundere, amendat si lasat fara autorizatie? Administratorii au atras insa atentia ca pensiile vor fi afectate. Cand Guvernul Ciolos a inghetat contributia la Pilonul II, PSD nu a fost deranjat. Acum, cand NN Pensii a transmis un mail catre participantii sai la fondul pe care il administreaza, in care s-a dorit informarea, ASF amendeaza compania si retrage autorizatia CEO-ului. Este corect?

"Oriunde s-a intamplat o nationalizare, daca vorbim de Ungaria si Polonia, lucrurile s-au intamplat fara ca oamenii sa iasa in strada, desi aveau evident conturi la aceste fonduri de peste 10 ani si ajunsesera sa aiba peste 30.000 de euro individual, la momentul nationalizarii. S-a intamplat asta pentru ca de fapt nivelul de cunoastere si constientizare ca acel activ este al lor si un drept era redus. Conteaza foarte mult daca romanii vor sti sau nu sa isi apere acest drept", mai spunea Dragos Neacsu, in cadrul conferintei organizata de CFA.

Sursa foto: pathdoc / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri