Cei peste 900 de actionari, mici si mari, ai companiei Flamingo au pierdut ieri la Bursa de Valori Bucuresti 10,64% din valoarea actiunilor detinute la aceasta societate.
Anuntul companiei Flamingo privind revizuirea in scadere cu 30% a tintei de profit din acest an a dus la pierderea a 10,64% din valoarea actiunilor, ieri, la Bursa de Valori Bucuresti. Vinzarile in rate reprezinta numai 25% din estimarea initiala pentru aceasta perioada a anului, pe fondul inaspririi normelor BNR privind creditul de consum, a declarat presedintele Flamingo International, Dragos Cinca.

Flamingo International a anuntat recent ca va prelua, integral, compania Flanco International, operatiunea urmind sa fie incheiata in luna martie 2006, valoarea tranzactiei situindu-se sub 20 de milioane de euro, la care se adauga un pachet de circa 30% din actiunile Flamingo, care va reveni actionarilor Flanco.

In general, in situatia achizitiei unei companii de o alta firma aflata in ringul bursier, companiei absorbite ii creste pretul, iar celei absorbante ii scade. Asta pentru ca se considera ca, daca o companie este cumparata, exista interes pentru ea, in timp ce actionarii de la compania-mama vor considera ca s-au utilizat resurse, iar pe termen scurt nu vor mai avea loc investitii sau chiar nu se vor mai acorda dividende, sustine Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest.

Se pare ca de la aceasta regula nu au facut exceptie nici actiunile companiei Flamingo, care au pierdut ieri in ringul busier 10,64% din valoare, o actiune valorind in final 0,42 lei noi fata de 0,47 lei noi, cit costa inainte de inceperea sedintei de tranzactionare. Este in fapt prima sedinta dupa anuntul privind preluarea companiei Flanco. S-au vindut un numar de 1,13 milioane de actiuni Flamingo, in valoare de 475.000 de lei noi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri