„A fost o experienta extraordinara si vreau sa le multumesc tuturor profesorilor care, prin implicarea lor, au pus Romania pe harta lumii. Totodata vreau sa le multumesc sponsorilor, partenerilor si sustinatorilor, pentru ca, fara ei, mesajele noastre nu ar fi ajuns la un numar atat de mare de romani. Impreuna am dat un exemplu, acela ca Romania este pregatita sa-si educe si sa-si indrume noua generatie pentru a face fata provocarilor tehnologice ale secolului 21. Efectul a fost unul extraordinar, iar anul viitor ne propunem sa aducem Hour of Code in si mai multe scoli din Romania si Republica Moldova,” a declarat Alin Chiriac, ADFABER, partenerul oficial Code.org si promotorul evenimentului Hour of Code in Romania.

Desi saptamana dedicata educatiei in stiintele calculatoarelor s-a incheiat, profesorii vor continua sa parcurga aceste tutoriale in salile de clasa alaturi de elevii lor, mai ales pentru ca cei mici s-au aratat extrem de incantati de acestea. Organizatorii Hour of Code ii invita pe toti participantii sa acceseze in continuare platforma ro.code.org si sa parcurga tutorialele.

In plus fata de situarea pe locul 12 in topul tarilor cu cei mai multi participanti, Romania s-a situat pe locul 5 in topul tarilor cu cele mai multe evenimente Hour of Code. Anul acesta, s-au inscris pe site, pana pe 8 decembrie, 649 de scoli, companii si asociatii care au organizat evenimente Hour of Code in sediile lor.

Hour of Code este un program mondial care vine in sprijinul nevoii tot mai acute de programatori si specialisti IT din lume. In conditiile in care, oferta locurilor de munca in domeniul IT creste pe zi ce trece, la nivel global se estimeaza ca, pana in anul 2020, se va inregistra un deficit de 8 milioane de programatori. Astfel, programul Hour of Code adreseaza o provocare la nivel public. Oricine poate accesa in mod gratuit platforma online ro.code.org. si poate parcurge unul sau mai multe tutoriale interactive pentru a afla ca programarea se poate invata si nu e la fel de dificila precum pare la prima vedere.