“La inceputul anului fiscal ne-am propus sa vindem 100.000 de smartphone-uri, iar pana in prezent am reusit sa depasim pragul de 60.000 de unitati. Vedem un potential foarte mare in piata de telefoane inteligente si ne asteptam ca piata sa continue sa creasca cu doua cifre, asta in ciuda faptului ca pe zona de tablete se va aplatiza”, a declarat Aurel Netin (foto), directorul general Lenovo Romania, intr-o intalnire cu presa.

Intrebat de catre wall-street.ro ce pondere din totalul business-ului este asigurat in acest moment de catre dispozitivele mobile (smartphone/tableta), seful Lenovo a precizat ca acestea inca ocupa o pondere mica raportata la vanzarile de laptop-uri sau PC-uri. “Exista inca un decalaj mare intre ponderea vanzarilor, din estimarile noastre circa 80% fiind asigurat de catre laptop si PC, in timp ce vanzarile de echipamente mobile ocupa o pondere de aproximativ 20%”, a declarat Netin.

In ceea ce priveste planurile pentru anul in curs, Aurel Netin a aratat ca si-a propus sa atinga o cota de piata de 10% pe segmentul smartphone-urilor la nivel local, pe o piata care se va ridica la 2 – 2,5 milioane de unitati.

Segmentul tabletelor se va aplatiza. In prezent domina modele cu un pret de circa 300 de lei

Potrivit reprezentantului Lenovo, piata de tablete se va aplatiza in 2015, un segment dominat de catre jucatorii locali si de produse cu un pret mediu de circa 300 de lei. “Pretul mediu de vanzare al unei tablete este in prezent de 310 lei, iar piata este dominata de catre dispozitivele cu o diagonala de 7 inch, 63% din produsele comercializate fiind de acest fel”, a mai spus Netin. Seful Lenovo spune ca pentru anul in curs si-a propus o cota de piata de 15% pe segmentul de tablete.

Citeste si:

Domeniul de baza al Lenovo in Romania ramane cel al laptop-urilor si PC-urilor, doua segmente afectate puternic in ultimii ani, dovada si continuarea scaderii pietei la nivelul anului trecut, conform IDC. Lenovo si-a pastrat anul trecut locul intai la nivel local, cu o cota de piata de 25%, performanta pe care in acest an isi doreste sa o imbunatateasca. “Este un segment de business foarte dificil si competitiv. Exista inca posibilitati de crestere, dar inca analizam strategia de piata in acest an.

Lenovo ajunge la 160 de angajati in Romania, o data cu integrarea echipei IBM

O data cu preluarea diviziei de servere Intel a IBM, Lenovo a ajuns la un numar de 160 de angajati, peste 80% dintre acestia fiind ingineri specializati in retele. “In Romania avem cea mai mare echipa unita de ingineri specializati in servere Intel din intreaga regiune a EMEA. Ultimul an a fost unul dintre cei mai agitati, mai ales ca a trebuit sa integram cele doua trei zone de activitate - cea comerciala, tehnica si de suport”, au spus reprezentantii companiei.

Potrivit lui Netin, incepand din acest an o buna parte a focusului companiei se va indrepta si spre zona enterprise, acolo unde grupul ocupa pozitia a treia. “Este o piata cu un potential ridicat, in care avem mult teren de recuperat”, a conchis acesta.

Lenovo este cel mai mare producator de PC-uri la nivel global, si unul dintre cei mai mari jucatori pe piata echipamentelor mobile (smartphone/tableta) si cu o prezenta importanta si pe zona serverelor si a statiilor de stocare, acolo unde ocupa pozitia a treia, dupa HP si Dell.