Printre clientii Jazz Communication se numara Avon, Grand Entertainment, IdeaBank, Medlife, Muller Romania, Orkla Foods, Provident, Supeco, Titan (GoodMills), Vichy Romania, World Vision.

Anul acesta am simtit ca s-a dezmortit piata

„Abia in 2015 putem vorbi de o schimbare mai semnificativa. Anul asta, in special in trimestrul al doilea si al treilea am simtit ca s-a dezmortit piata, probabil ca o simte toata lumea, si au inceput din nou investitiile in proiecte strategice de constructie. Pe de o parte sperantele date de cresterea economica raportata de guvern, iar pe de alta parte faptul ca tacticile de criza si-au atins limita, au impins companiile sa intre intr-o etapa mai curajoasa, asumata, orientata catre valoarea adaugata. Asta nu inseamna ca bugetele au explodat, ci doar ca exista dispozitie catre investitii, chiar daca foarte prudente inca. Acum putem sa punem in practica si ingeniozitatea pe care am invatat-o in vremurile grele, cum ar fi de exemplu noile solutii de tipul online video content sau shopper marketing facut strategic si creativ, care pot aduce rezultate bune la bugete mai rezonabile decat media traditionala”, spune Irina Pencea.

Anul acesta agentia a inceput sa lucreze cu clienti precum Avon, IdeaBank si Supeco.

Ea adauga ca tipul de client ideal nu este cel care are un buget mare, ci cel care are curaj si sustine ideile si creativitatea agentiei.

Jazz Communication este o agentie de creatie fondata in 2012 de catre Irina Pencea (partener), Diana Benko (partener) si Valentin Suciu (creative partner), trei publicitari cu in jur de 17 experienta pe piata locala de publicitate.

Anul trecut agentia a avut o cifra de afaceri de aproximativ 914.000 de euro si pierderi de 10.000 de euro, conform Ministerului de Finante.

Citeste si:

Pentru 2014, Irina Pencea estimeaza o crestere de 20% a cifrei de afaceri.

Am trecut testul de foc al tinerilor antreprenori

„Cand am plecat la drum, ne era greu sa zarim atat de departe, trei ani pareau foarte mult in ianuarie 2012. Pana si cateva luni erau greu de previzionat si oricum exercitiul era subminat permanent de un context foarte neprietenos. Dar dupa roller coasterul din primii trei ani, am trecut testul de foc a tinerilor antreprenori, si in sfarsit simtim confirmaril. Si asta ne-au confirmat-o in primul rand cei care ne-au fost alaturi in acesti ani, cum ar fi Provident, brandul la care am pus umarul din primul semestru din 2012 si care astazi are rezultate de business dar si creative, cu confirmari la Effie dar si in festivaluri de creatie. A fost si unul dintre primii clienti cu care am explorat teritoriul de video content in online si care ne-a confirmat ca merita sa investim in aceasta directie inca de anul trecut”.

Compania a realizat anul acesta sapte proiecte de continut video: Autodenuntu (Provident) , campania Salveaza Ciocarlia, lansarea IdeaBank, Noi facem economii ca tu sa faci supereconomii (Supeco), Toata lumea merita mancare cu gust - Ardealul, Maturarea da gustul- Muller Das Kaskaval, Schimba lumea prin frumusete – Avon.

Tot mai multi clienti exploreaza creativitatea online

„Si mai avem inca cateva in pregatire. Ne entuziasmeaza foarte mult sa vedem ca din ce in ce mai multi clienti prind gustul explorarii creative in online, cel mai permisiv mediu, dar si cel mai sincer. Tot la finalul anului trecut ne-am propus sa ne dezvoltam si in zona de shopper marketing, iar pana acum am conceput si prima promotie cu tehnologie iBeacon implementata la nivel national pentru unul din ce mai mari retaileri din Romania, dar si proiecte implementate pe alte branduri in retailul national de divizia noastra Curious”, explica Pencea.

In primul semestru din acest an, compania a organizat prima campanie sociala, Salveaza Ciocarlia, impreuna cu RogalskiDamaschin, SOR si Natura 2000, aceasta fiind finalizata cu schimbarea unei propuneri legislative care ar fi dus la disparitia ciocarliilor si a altor pasari.

„Si din punct de vedere financiar primul semestru din 2015 a fost cel mai bun de pana acum, peste nivelul anilor precedenti.

Gateste pentru angajati

Compania are o echipa constanta de aproximativ 20-25 oameni si doreste sa mentina acest numar.

„Din punctul nostru de vedere este dimensiunea optima astfel incat oamenii seniori sa fie prezenti in toate proiectele, dar si sa ne putem pastra cultura. In formula asta suntem suficient de multi ca sa ne stimulam reciproc prin diversitate, dar si suficient de putini ca sa ne cunoastem bine, sa ne stim punctele forte si sa avem grija unii de altii. Sau mai simplu spus, in formula asta pot inca sa gatesc o masa pentru toti colegii, pe care o putem savura la aceeasi masa in curte noastra verde sau in sala de meeting din garaj. Si chiar tin mult la acest obicei”