Bitdefender, cel mai mare producator local de solutii de securitate informatica si unul dintre principalii jucatori globali, avanseaza procentual pe masura ce creste, ceea ce este un lucru atipic, a declarat pentru wall-street.ro, Florin Talpes, fondator si CEO al companiei.

“Anul trecut este unul care a mers bine. Ca si grup (n.red. grupul de companii Bitdefender) pana nu finalizam auditul, nu avem numerele exacte. Insa, in mod cert, suntem din 2012 pe un trend de accelerare a cresterii. Ceea ce se intampla cu noi este ceva atipic: cu cat devenim mai mari, crestem procentual mai mult. Evident, cu cat devii mai mare, aceeasi crestere inseamna mai mult, dar, noi, crestem procentual mai mult. Din 2012 acceleram cresterea, iar 2015 ne-a confirmat acest trend. Avansul din 2015 a fost mai mare decat din 2014, dar o sa vedem cu cat a fost”, a explicat managerul.

In mai anul trecut, Florin Talpes miza pe o crestere de circa 50% a Bitdefender SRL in 2015. Antreprenorul nu a oferit pana acum date despre veniturile intregului grup, care reuneste vanzarile si din alte tari. Insa Bitdefender SRL, compania inregistrata in Romania, a avut in 2014 venituri de circa 251,5 milioane de lei, comparativ cu 196,5 milioane de lei in 2013, potrivit Ministerului de Finante (vezi tabelul alaturat). De asemenea, profitul net a crescut de la 11,3 milioane de lei la16,8 milioane de lei.

In cifra de afaceri pe 2014 a companiei, Romania inseamna mai putin de 5%. Principalele piete pentru Bitdefender sunt SUA, Germania, Franta si Marea Britanie, tari care de altfel sunt si cele mai mari in ceea ce priveste consumul de solutii de securitate IT. SUA inseamna 40% din businessul Bitdefender.

Bitfefender vizeaza direct piata din Japonia

„Aceste tari au crescut ca pondere si pentru ca atunci cand am proiectat dezvoltarea am alocat resurse pentru aceste tari. Lucrul acesta s-a intamplat si intentionat pentru ca am crescut resursele de vanzari, marketing si suport pentru pietele respective”, a afirmat seful Bitdefender.

Singura tara care este in primii cinci consumatori de securitate IT la nivel mondial, dar lipseste dintre principalele piete ale Bitdefender este Japonia. Acest lucru este determinat si pentru ca deocamdata Bitdefender este prezent in Japonia doar prin parteneriat, si nu direct.

„Pe viitor vrem sa intram direct pe anumite segmente de piata in Japonia. De exemplu, pe piata business to business”, explica antreprenorul.

El a adaugat ca producatorul se va extinde anul acesta in mai multe tari prin deschiderea de birouri, iar una dintre piete ar putea fi chiar Japonia.

„Este clar ca vom adauga si alte echipe anul acesta. Deocamdata crestem echipele in pietele in care suntem deja prezenti, dar vom adauga. De anul trecut, din noiembrie avem o echipa in Danemarca si acolo vom creste echipa. Ne intereseaza, de exemplu, japonia. Speram sa deschidem cu propriile echipe in Japonia undeva spre sfarsitul anului. Acesta este planul, dar s-ar putea sa-l decalam cu un semestru, doua”, spune Talpes.

De altfel, Mihaela Paun, global online business director in cadrul Bitdefender, declara in toamna anului trecut ca in 2016 compania s-ar putea extinde in tari precum Canada, Japonia si Olanda.

Recrutari pe ambele segmente: tehnic si vanzari

Bitdefender are circa 900 de angajati la nivel global, dintre care 800 sunt in Romania. Producatorul are birouri in SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Spania, Danemarca si Orientul mijlociu. In Romania se afla echipa de cercetare si dezvoltare formata din aproximativ 500 de oameni, dar si o parte din marketingul pentru produsele consumer.

Bitdefender are centre in Romania in Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara. Florin Talpes spune ca producatorul va face angajari pe ambele segmente (tehnic, vanzari&marketing), insa cele mai multe recrutari vor fi pe zona de business, de vanzari.

Nu se listeaza in 2016, cel mai probabil

In ultimii ani, pe langa extinderea internationala si cresterea importanta a numarului de angajati, seful Bitdefender a vorbit adesea despre listarea companiei. Acesta este un obiectiv pe care Talpes l-a enuntat prima data in 2007, odata cu momentul in care Bitdefender s-a transformat din divizia de securitate a producatorului de solutii informatice Softwin in companie separata. Insa, dupa cum afirma antreprenorul, Bitdefender, cel mai probabil, nu se va lista in 2016.

“Despre listarea in acest an, va dau un raspuns: <<Nu>>. Un raspuns care este in proportie de 90% corect. Nu dau un raspuns de 100% pentru ca Dumnezeu stie ce se va intampla. Dar sansesle sunt minime pentru ca nu am facut niciun pas pentru ceea ce inseamna o listare. Daca ne-am lista, iar eu visez la acest lucru, am face acest lucru pe o piata care este prietenoasa cu zona de high-tech. Dati-mi un exemplu de companii IT listate in Romania...iar piata trebuie sa aiba si capacitatea de a absorbi”, a explicat Florin Talpes.

Printre factorii care au amanat listarea s-au numarat criza, reconstructia portofoliului de solutii al companiei si avansul major al businessului din ultimii trei ani.

"Acum suntem foarte concentrati pe cresterea aceasta accelerata. Nu am pus listarea in planul pentru acest an. Cert este ca acum nu este momentul...pentru cum ne dorim noi sa facem lucrurile. Dar s-ar putea ca in viitor sa se schimbe lucrurile, cand ne vom gandi efectiv la acest lucru s-ar putea ca situatia sa fie schimbata. Dar, astazi, daca ar fi sa decid, as zice: <<OK, trebuie sa ma duc pe o bursa gen Nasdaq sau o alta bursa prietenoasa cu zona de high-tech. Dar ca sa faci lucrul acesta, iti ia macar un an de zile. Trebuie sa angajezi un consultant care sa fie intr-un contract de consultanta pentru iesirea pe Bursa. Noi nu am facut pasul acesta. Din momentul in care faci pasul, apoi, probabil, ca dureaza un an de zile. Pana acum nu am facut aceste lucruri pentru ca am considerat ca nu este momentul. Dar, inca o data, visul nostru este sa ajungem acolo, este unul dintre obiectivele companiei pe termen lung. Nu cred ca se va intampla in 2016", declara Talpes.

Cea mai importanta lansare a Bitdefender anul trecut a fost Box, o solutie de securitate a obiectelor conectate la internet din interiorul casei. Deocamdata produsul este comercializat doar pe piata din SUA.

„Avem cereri din ce in ce mai multe pentru piata romaneasca, avem cereri de la partenerii nostri din diverse tari, dar inca nu am lansat Box in alte piete. Sper ca il vom lansa spre finalul anului, dar s-ar putea sa ajungem in 2017. Este clar ca vom merge catre alte piete pentru ca este o masa imensa de parteneri foarte seriosi care ne cer acesta lucru”.

Lanseaza Bitdefender Box si in Romania?

Intrebat despre momentul lansarii Bitdefender Box in Romania si daca acest lucru se va intampla in parteneriat cu Orange, operator care a lansat in noiembrie o solutie de tip „smart home” (de monitorizare a casei prin telefonul mobil), Talpes s-a aratat mirat si a raspuns zambind ca nu ar sti „tot ce se intampla in Romania”.

„Este posibil sa se intample, dar sa nu uitam ca piata romaneasca este una mica, iar noi ne-am concentrat pe pietele mari, in care si potentialul de vanzare poate sa fie masiv. Bitdefender Box fiind un produs care creeaza o noua categorie, pe care noi o numim de securitate integrata a familiei, ne uitam la el ca fiind unul strategic. Iar, pentru ca deocamdata suntem si singurii care fac acest lucru, ne permitam sa invatam rapid. Sunt multe imbunatatiri pe care le-am facut deja, una dintre ele fiind legata de cum poti adapta produsul la varietatea de configuratii pe care le poti gasi dintr-o casa. Sunt unele case precum o microintreprindere. Varietatea te ajuta sa iti adaptezi produsul si mai bine pentru piata. Am imbunatatit masiv produsul”

Tarile cu cel mai mare potential pentru Bitdefender Box sunt cele in care Apple are o cota mare de piata (din cauza faptului ca produsele cu sistemul iOS sunt mai putin securizate decat cele cu Android sau Windows) si cele in care oamenii folosesc adesea dispozitive non-traditionale conectate la internet. Printre acestea se numara produse personale pentru casa precum televizorul, frigiderul sau aerul conditionat.

„Cautam familiile in care exista un amestec de telefoane ori tablete care vin de la Apple si familiile care au alte dispozitive decat cele traditionale si care sunt conectate la internet. Chiar m-am bucurat ca Apple are o cota de piata in continua crestere. Ne uitam la pietele in care numarul de dispozitive sau complexitatea lor este mai mare. Acolo unde predomina Android si Windows, nevoia de Box este mai mica. De exemplu, in Germania numarul mediu de dispozitive dintr-o familie este de 14-15. Mai mult de jumatate dintre ele nu sunt dispozitive traditionale, adica nici telefoane, nici tablete. Au produse Apple si alte dispozitive, care nu sunt deloc protejate. Daca dispozitivele Apple includ mai putina securitate , celelalte nu au deloc. Este o nevoie. Poate inca nu este educata piata pentru ca oamenii inca nu sunt constienti ca acolo este o mare amenintare. Exista piete care sunt enorme unde exista acesta tractiune pentru noi. Acum, trebuie sa le si educam", spune fondatorul Bitdefender.

Fenomenul ramsomware va deveni mult mai puternic in 2016

In ceea ce priveste cele mai importante trenduri pe piata de securitate informatica anul acesta, Talpes spune ca principala tendinta va fi cresterea ramsomware, amenintare care cripteaza datele de pe dispozitive si cere recompensa pentru ca utilizatorul sa aiba din nou acces.

„Un lucru interesant care s-a intamplat anul trecut pe piata romaneasca a fost cea a fenomenului ramsomware. A fost patrundere masiva, romanii s-au confruntat cu un model interesant. Ei (n.red. infractorii cibernetici) cer multi bani, cred ca inca nu s-au adaptat foarte mult la piata romaneasca si, deocamdata, preturile lor sunt la nivel international. Modelul lor de lucru se bazeaza pe urmatoarea idee: cat te costa daca ai putea sa decriptezi datele. Daca tu si cel mai bun prieten poti decripta datele intr-o saptamana, ti se vor cere bani pentru o zi. Pretul pe care il platesti este mai mic. In Romania preturile au fost putin mai mari, au fost de aprozimativ 200-300 de euro. Probabil, ar fi trebuit sa fie circa 200-300 de lei. Dar o schimbare majora anul acesta este ca ramsomware va deveni mult mai rau. Pentru ca, din ceea ce vedem, vor fi niste tehnologii care vor pune probleme mult mai mari utilizatorilor. Distributia a fost industrializata, poti inchiria, poti plati o licenta pentru cinci zile, ai servicii de suport. Este precum o piata alba, dar este una neagra complet. Este o piata extrem de profesionalizata, iar o buna parte dintre aparatori nu sunt la fel de pregatiti. De asemenea, acest fenomen va ataca foarte mult pietele mature pentru ca acolo iOS este foarte raspandit. Si vor ataca si companiile mici pentru partea de servere. Aceasta este o schimbare majora", explica managerul.

O alta tendinta anul acesta in domeniul securitatii IT este faptul ca tot mai multe firme folosesc serviciile de IT in mod traditional (prin achizitia de servicii si produse, care apoi sunt detinute de companie) dar si in cloud, prin plata unui abonament lunar doar pentru serviciile folosite.

„Cloudificarea a creat ceea ce noi numim situatii hibride, iar o provocare este sa poti faci securitatea consolidata a acestor hibride. Acesta este un trend care creste”.

Bitdefender este o companie fondata de sotii Mariuca si Florin Talpes, care s-a desprins ca entitate separata in 2007, anterior fiind divizia de securitate informatica a Softwin, unul dintre principalii producatori locali de software. In prezent Bitdefender are aproximativ 500 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

Citeste si:

Florin Talpes, Bitdefender: Daca ne-am lista, am merge pe o bursa prietenoasa cu zona de high-tech. De exemplu, Nasdaq

Florin Talpes, Bitdefender: Statul roman, neintentionat, dezavantajeaza start-up-urile. Este cu susul in jos

In Romania este o criza mai mare de specialisti de business decat de oameni tehnici

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri