Cea mai folosita solutie pentru blocarea reclamelor pe internet, Adblock Plus, devine ea insasi piata de reclame. Din acest moment, Adblock Plus nu mai blocheaza reclamele, ci inlocuieste reclamele normale ale publisherilor cu propriile sale reclame. Platforma Acceptable Ads, care functioneaza din 2011, s-a schimbat radical prin aceasta mutare. Pana acum, prin Acceptable Ads, Adblock Plus permitea afisarea unor anumite reclame, care nu deranjau prea tare utilizatorul si care ajungeau sa treaca de propriile filtre doar dupa ce furnizorul reclamei platea pentru asta. Cu alte cuvinte, era doar un santaj, cu utilizatorul in rol de ostatic, conform News.ro.

Acum, Acceptable Ads se transforma intr-o adevarata piata de reclama. Creatorii de continut care se inscriu in program isi vor vedea reclamele inlocuite cu cele considerate de Adblock ca fiind acceptabile si vor primi 80% din venituri. Practic, Adblock Plus le da de ales publisherilor intre a avea reclamele blocate sau a afisa reclamele furnizate de Adblock si a renunta la 20% din venituri. Evident ca asa-numitele reclame acceptabile livrate de Adblock vor genera venituri mai mici, deci site-urile vor avea de pierdut de doua ori din aceasta cauza.

Ceea ce trebuie sa retina utilizatorii in urma acestei schimbari la 180 de grade a politicii Adblock Plus este ca nu mai au niciun motiv sa foloseasca acest instrument, pentru ca nu mai este unul care sa blocheze reclame. Utilizatorii sai sunt folositi doar pentru a santaja publisherii in a plati un comision gras catre Adblock Plus, dar reclamele, intr-o forma sau alta, tot vor fi afisate.

Continutul este creat de publisheri, nu de Adblock, astfel ca sustinerea acestui sistem prin folosirea Adblock Plus nu va ajuta creatorii de continut sa genereze articole mai bune, ci nu va face decat sa instaureze un intermediar care se foloseste de nevoia de monetizare a publisherilor si pretentiile utilizatorilor pentru a obtine o parte insemnata din venituri fara niciun merit.

Sursa foto: wsf-s / Shutterstock.com